
Viitorul vânătorii va fi determinat de trei aspecte:
I. Va mai exista vânat?
II. Care vor fi condiţiile şi reglementările legale ale vânătorii?
III. Caracteristicile vânătorilor.
Azi în Europa, din punct de vedere legal, oricine poate fi vânător. Acest fapt pe de o parte este o mare reuşită, dar totodată reprezintă şi o mare ameninţare. Practic poate fi vânător oricine poate suporta cheltuielile acestei activităţi. Nu există niciun fel de limitare legată de însuşirile celor care devin vânatori. Azi succesul este cel mai important, iar acesta înseamnă în primul rând cantitate. Citeste mai departe…

1.Generalitati
Actualmente, potrivit Legii 407/2006 astfel cum a fost modificata prin Legea 197/2007 si Legea 215/2008, conform art. 1 lit. c braconajul este “acţiunea desfăşurată în vederea obţinerii aceloraşi efecte ca şi prin acţiunea de vânătoare, fără a fi îndeplinite condiţiile legale pentru desfăşurarea acesteia din urmă”. Potrivit art. 1 lit. u din acelasi act normativ, vanatoarea este definita ca “acţiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca finalitate capturarea ori uciderea exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, aflate în stare de libertate. Nu constituie acţiune de vânătoare capturarea autorizată a exemplarelor din speciile de interes cinegetic în scop ştiinţific, urmată de eliberarea acestora”. Citeste mai departe…

Cum vanatoarea se desfăşoară in condiţii de multe ori extreme, si cu siguranţă off-road, necesită sa ajungem cu maşinile noastre în paduri, pe terenuri accidentate. Deseori întâmpinăm diferite obstacole, la care maşinile noastre 4×4 nu fac faţă. Toate aceste dificultăţi le putem înlătura cu apăsarea a unui singur buton de pe telecomanda troliului.
Dupa cum bine ştiţi nu este uşor să mişcăm câteva sute de kg, in cazul unui urs, mistreţ, etc., să ajungem până la maşină. Dar având un troliu, acesta va poate scutii de aceste greutăţi. Cu ajutorul unor accesorii, chingi de prelungire, şufe, etc putem trolia trofeele noastre chiar si de la 40-50 m cu uşurinţă. Iată doar câteva motive, pentru care dvs. aveţi nevoie de aceste trolii. În cele ce urmează puteţi cunoaşte caracteristici generale si modul în care vă puteţi alege troliul potrivit pentru dvs. Citeste mai departe…