Observarea si cunoasterea buna a locurilor vor fi atuurile cele mai insemnate ale pescarului de stiuca.

Lungimea minima admisa a exemplarelor capturate este de 40 cm.

Este un peste de apa dulce, se gaseste in toata Europa, cu exceptia Spaniei, Greciei, Albaniei si o parte din Serbia. O gasim chiar si in zone alpine sau lacuri reci pana la cca. 1500 m altitudine. In Romania densitatea cea mai mare o gasim in baltile aferente Dunarii si Delta. Se poate creste usor, popularea cu stiuca a lacurilor artificiale tinere are un randament foarte bun. Multi piscicultori din Europa o folosesc ca sanitar de ape dulci in crescatorii de crap, unde ataca exemplare bolnave sau moarte.
Are corpul alungit, turtit usor lateral, cu cap lunguiet si bot ca de rata, gura mare cu dinti numerosi indreptati inpre interiorul cavitatii bucale. Dentitia se schimba periodic, aceasta perioada nefiind favorabila pescuitului stiucii, deoarece nu are pofta de mancare. Studii au demonstrat ca doar dentitia inferioara (a mandibulei) se schimba, cea a maxilarului ramane neschimbata. Lungimea medie a stiucii este de 50-60 cm si greutatea de 1,5-4 kg. Poate atinge insa si 1,5-1,8 m si aprox. 20 kg. Vazul este foarte dezvoltat, cu vizibilitate atat frontala, cat si periferica. Noaptea sau pe apa tulbure se foloseste de perceptiile vibratiilor liniei mediene pentru a gasi bancurile de pesti. De asemenea, are si auzul foarte dezvoltat. Coada se termina cu o inotatoare puternica, fiind alaturi de culoarea perfect camuflata si gura uriasa una dintre principalele arme ale stiucii.
Se gaseste in special in zone bogate de vegetatie subacvatica, terenuri pline de obstacole, pietre mari, picioare de poduri, radacini, maluri spalate, gropi unde curentul apei se va domoli si va oferi un loc cu aluviuni abundente propice albiturilor: oblete, caras, dever, rosioara si chiar biban. Este un rapitoare agresiva si “necalculata”, ataca tot ce misca in apa si i se pare comestibil, chiar si de marime apropiata ei.

Spre sfarsitul iernii, va cauta degraba malurile cu apa mai putin adanca unde apa se va incalzi rapid, si va depune icrele cand apa ajunge la 16-20 grade. Puietul se dezvolta foarte repede, fiind depasita la ritmul dezvoltarii doar de somn. La varsta de 1 an poate ajunge pana la greutatea de 100 gr., iar la 2 ani chiar pana la 1 kg.
Primavara o gasim in locurile de reproducere a carasului, babustei etc., spre sfarsitul anotimpului gasindu-se la adanc, iara vara trebuie cautata in larg, in zone unde curentii sunt slabi, apele curate si oxigenate. Toamna se apropie de mal pentru cautarea hranei. In aceasta perioada o gasim la 1-1,5 m, dar si in zone mai putin adanci, 30-50 cm, dar unde nu se vede fundul si zona e propice pandei. Iarna pescuitul stiucii la copca va oferi pescarului staruitor partide frumoase, fiind principalul rapitor prins.

Poate fi ademenita usor si momita cu orice: peste, moluste, serpi mici, pasarele mici, insecte mari, inclusiv cu momeli artificiale clasice sau strident colorate. Vom folosi o lanseta cu greutatea de lansare intre 30-60 grame, la pescuitul cu momeli artificiale (voblere, pesti de silicon, twistere, linguri rotative sau oscilante) chiar ceva mai usoare 20-50 grame. Linia va fi monofilament de grosime de la .25 -.35 in functie de metodele utilizate, fir impletit de grosime .12-.16. Intodeauna pescuitul stationar la stiuca (la fund sau la copca) va necesita un fir mai rezistent. Utilizarea forfacului de otel este o tema disputata des de pescari, cert este ca o linie fara otel pe ea va da un randament mai bun dpdv al frecventei muscaturilor. Carligul va fi de 1-1/0 sau mai mare, simplu sau ancora de cea mai buna calitate.

Ca metode de pescuit al stiucii am aminti cea la fund cu momeala culisanta intre ape, la pluta intre ape, la artificiale (cea mai sportiva!) si iarna pe inghet la copca.

Autor, aedob 04

Denumit stiintific Leuciscus Cephalus poartă şi câteva denumiri populare: clean vanat, clentus, clenut, oachis, porcul apelor.

Descriere. Are corpul indesat, aproape cilindric, usor plat lateral, capul mare, gura mare situata anterior. Solzii sunt relativ mari, de culoare negru-verzui sau verde inchis cu nuanta metalica in functie de culoarea apei si a mediului in care traieste. Irisul ochilor este galben sau argintiu, sus distingandu-se o pata brun-verzuie, iar jos una neagra. In Romania cleanul deobicei nu creste mai mult de 3 kg. greutate, exemplarele prinse la inceputul anilor 1900 in Delta Dunarii care depaseau 4 kg, azi, par legende.

Habitat. Este o ciprinida intalnita in mai toate apele din tara noastra. Cleanului ii plac apele curgatoare bine oxigenate. Il gasim aproape exclusiv numai in ape curgatoare, totusi au fost amintite si cazuri cand s-a prins clean in lacurile formate prin inchiderea unor balastiere de pe albia raurilor. De la altitudinea de 1200-1300 m in jos putem pescui clean oriunde pe rauri, adancimea preferata este de pana la 2,5 m in curent dar cu ragalii pe fundul apei, pietre mari, picioarele podurilor, locuri de varsare a raurilor, baraje, radacini subacvatice, maluri spalate, tufisuri aplecate in apa,  sau in orice locuri care ii ofera o pozitie buna de panda. De multe ori vom observa cleanul, pe timpul verii, in apropierea malului sarind dupa insecte. Clenii mici ii vom gasi in grup iar cei mari duc o viata solitara.

Cleanul ajunge la varsta maturitatii sexuale la 3-4 ani masculii si 4-5 ani femelele. La varsta de 3 luni, puii,  au peste 1 cm, ei crescand rapid in primii ani de viata.

Hrana. Daca la inceput cand e mic cleanul se comporta ca orice ciprinida pasnica, cu timpul acumuland dimensiune si greutate devine si rapitor. Cleanul mic mananca raci mici, larve, racsori, insecte cazute in apa, seminte, muguri ale unor copaci, porumb in lapte, grau fiert sau chiar fructe (pruna, cireasa, visina). Cei mari vaneaza insectele din apropierea apei in zbor, urmaresc pestisorii mai mici (de toate felurile), dar nu vor refuza nici ei o visina sau un ciorchine de porumb bine oferit. Este un peste deosebit de capricios, cateodata foarte precaut alteori se avanta si sare pe momeala la numai cativa metri de noi. Iarna se retrage in portiunile raului putin mai adanci, apetitul lui fiind mult mai mic decat in anotimpurile calde. Se adapteaza in mare parte la gama de „meniuri” ce i-o ofera mediul in care traieste, de aceea vom vedea diferente intre dimenisunile clenilor prinsi in diferite locuri ale tarii sau continentului.

Metode de pescuit.

Cleanul si-a castigat respectul mai mult pt. rafinamentul impus pescarului pt. a-l pacali, decat pt. drilul de care este capabil odata in carlig. Este un peşte extrem de prudent si rafinat. Exemplarele mai mari sunt deosebit de greu de prins. Apropierea de locul banuit a fi a unui clean mare, oferirea momelii in mod corect si obosirea lui „la el acasa” face pescuitul cleanului un sport deosebit de frumos, cu satisfactii nebanuite.

Pescuitul cleanului se poate face cu orice metoda cunoscuta (mai putin la clonc ). Metoda aleasa ne este data de tipul apei unde pescuim. Pe raurile inguste si mici vom pescui la musca sau la rotativa dar putem incerca si la pluta sau la fund sub tufisurile sau malurile sapate. Pe raurile mai mari sau sub baraje vom avea mari succese vara cu carabusii de mai, pestisor mic, broscute, lacuste sau cu cosasi mari oferiti pe o montura fara plumb sau pluta doar cu carligul bine ascuns. Carligul va fi unul cu tija lunga dar intodeauna pe masura momelii.

Intre rotativele si oscilantele recomandate cleanului (la care de multe ori vom avea musafir chiar si avat) as recomanda cele cu gramaj mic dar indeajuns sa putem arunca pana la locul dorit. Woblerele mici imitatii a unor pestisori sau alte vietuitoare subacvatice sunt folosite si ele, dezavantajul sau nepopularitatea lor fiind pretul de achizitionare a lor. O alta momeala artificiala care castiga teren in ultima vreme este twisterul si pestisorul de silicon. Avantajul lor este ca sunt ieftine, se agata mai greu in obstacole – si nu in ultimul rand ne ofera posibilitatea unor compozitii originale proprii. Este recomandabil ca fiecare pescar sa experimenteze cat mai multe combinatii de culori, combinatiile „clasice”  rosu-alb sau portocaliu-galben, negru-portocaliu nu dau intodeauna rezultate.  Lanseta va fi una cu actiune mica 5-25 sau 10-30 grame de lungime intre 2,70 si 3,00 m fiindca vom fi nevoiti deseori sa lansam la distante de pana la 30-40 m cu momeli de mica greutate. Linia de 0.18-0.22 mm.

Pescarul de clean va umbla intodeauna cu „ochii deschisi” pe malul apei, va citi cursul apei, halboanele si obstacolele ei, va urmari ce insecte traiesc in apropierea apei si ce fel de pomi isi scutura fructul in apa, capacitatea de adaptare si improvizare de multe ori va fi cheia succesului.

Autor, aedob04

Alaturi de denumirea stiintifica – Barbus barbus- mreana poarta denumiri populare precum mereana, breana, brenuta, merna, umreana.

Este o adevarata „personalitate” intre pestii de apa curgatoare de la noi din tara. Fata de dimensiunile corpului, odata in carlig – este pestele care va lupta cel mai puternic. O mreana considerabila prinsa cu fir subtire, va starni intodeauna apreciere in randul pescarilor.

Descriere. Are corpul lunguiet, usor fusiform si turtit in portea inferioara. Este un peste numai muschi, adaptat perfect curentilor rapizi ale apelor, fata de marimea corpului are inotatoarele deosebit de mari. Gura puternica, are o deschidere inferioara si este impodobita cu 4 mustati. Solzii sunt marunti si putenic prinsi pe piele. Desolzirea capturii este o munca dificila.

Habitat. Din punct de vedere a habitatului, mreana imparte albia raului cu scobarul. O gasim in zonele de deal si ses cu curenti rapizi, cu fund al apei denivelat pietros sau nisipos, se ascunde (chiar mai multe exemplare) deseori dupa o piatra mai mare in curent. Lucru de retinut caci de acolo vom avea sansa sa recoltam mai multe bucati daca ii oferim momeala in mod corect. O vom gasi la adancimi  diferite, de la curenti adanci, cu maluri spalate, unde stim ca albia este pietrosa, pana la adancimi mici – mai ales in zonele de scurgere a unor canale reziduale din orase, sau repezisuri dupa baraje. Datorita conformatiei corpului mreana isi cauta hrana in locurile bogate in aluviuni, greu accesibile altor pesti: dupa pietre, sub lespezile mari de piatra, maluri spalate unde curentii apelor vor asigura o oxigenare buna a apei. Vara exemplarele mai mari stau in timpul zilei in locuri mai ferite la adincimi mai mari de unde dupamasa si seara ele vor pleca in zonele mai putin adanci pt. a se hrani. In curentii mai putin adanci vom intalni deseori carduri de mrenute dar marimea lor nu este intodeauna semnificativa pt. carligul nostru. Mrenele capitale (batrane) duc o viata solitara.

Biologie. Este un peste care consuma o hrana variata, insecte si larvele lor, scoici, raci mici, melci, pestisori, rame, viermi, lipitori, broscute sau chiar si fructe. Ajunge la maturitate sexuala la 3-4 ani masculii, femelele ceva mai tarziu. Literatura de specialitate aminteste exemplare de 10-12 kg. prinse in Delta Dunarii la inceputul secolului XX, acesti monstri in ziua de azi reprezinta doar legende. Icrele mrenei sunt toxice, consumarea lor este interzisa  produce dureri de cap, voma si indigestie.

Pescuitul mrenei. Cea mai eficace metoda la pescuitul mrenei este cea cu la lanseta la fund. O lanseta feeder de actiune 30-60gr. va  face fata oricarei lupte. Dar nu trebuie sa ne facem probleme nici daca avem doar una mai puternica, mreana odata ce ia in gura momeala nu ii da drumul. Vara montura poate fi de doua feluri: cu plumb fix sau cu plumb culisant. Forfacul va fi lasat intre 50-100 cm. Cu cat e mai lung forfacul cu atat miscarea momelii in apa pare mai naturala. Plumbul la ambele monturi va fi unul plat cu un gramaj adecvat care nu se va rostogoli pe fundul apei. Forma plata a plumbului are inca un avantaj – se poate fixa pe el momeala. Linia va fi de 0.18-0.22, carligul de nr.6 (max.8). Mreana nu este un peste pretentios, va ridica cam orice momeala oferita: viermusi, rama groasa, lipitori, greier, coropisnita, cascaval (branza puturoasa), pestisor, arpacas, mamaliga etc.

Vara cand mreana se hraneste mai intens este cel mai bine sa o asteptam noi sa ne gaseasca carligul nadit. Fiind un peste foarte sensibil la galagie, momirea intensa va avea efect exact invers. De exemplu de multe ori se prind mrene frumoase cu cativa metri (10-15 m) in aval de locul momit pt. scobar. Muscatura mrenei este caracteristica  3-4 lovituri puternice semnalizate de varful lansetei urmate de goana cu carligul in gura. De aceea este recomandata fixarea buna a lansetei in suport, altfel vom alerga sau inota dupa ea. Daca carligul sta bine, mreana va inota intodeauna amonte, va lupta cat va putea in mijlocul si pe fundul curentului. O vom aduce in mincioc numai dupa ce am obosit-o bine.

Iarna montura cea mai potrivita ramane cea de fund, dar vom folosi una ceva mai finuta. O lanseta match de 4-4,2 m lungime, actiune 15-40 gr, fir de 20-22 si carlig de 6-8 marime vor face fata cu succes chiar si in zonele cu multe agataturi. Un lucru important de retinut este faptul ca plumbul la montura de iarna este recomandabil sa fie unul fusiform alungit sau tip betisor suficient de greu sa mentina carligul momit pe fundul apei si sa nu se rostogoleasca tare, ceea ce ne va asigura o „periere” adecvata a locurilor. Plumbul in forma de betisor are avantajul ca nu se agata usor. Carligul va fi montat la capatul monturii pe un forfac sau deasupra plumbului la cca. 25-30 cm printr-un nod Pater-Noster. Nodul poate fi inlocuit de atasamentele de platic care se gasesc mai nou in comert, important este sa folosim unul de calitate buna sa nu se desfaca la o agatatura sau la un peste mai serios in carlig. Iarna mreana nu este nici pe departe asa activa ca si vara, de aceea va trebui sa o cautam noi. Zonele bune de mreana iarna sunt cele cu apa de 4-5 m adancime, curenti mai inceti, agataturi multe (radacini, pietre mari, maluri spalate). Ca si la multe alte partide de pescuit se recomanda urmarirea modului de pescuit al pescarilor bastinasi, ei vor cunoaste zona foarte bine si deobicei si montura lor e cea mai bine alcatuita. Dupa lansare vom lasa plumbul sa se rostogoleasca incet, oprindu-l lin din cand in cand. Daca momeala se va rostogoli repede, nu va starni nici un interes din partea pestilor.

Pescuitul mrenei cu lanseta bolognese are acelasi caracteristici ca si cel cu varga. Avantajele unei lansete lungi si a mulinetei se vor realiza doar in cazul exemplarelor mari sau capitale. Totusi, este de mentionat faptul ca aceste exemplare capitale le vom gasi doar in locuri ferite de zgomotele de zi cu zi la care cele tinere sunt inca mai putin sensibile, aceste locuri prezinta un teren foarte accidentat, aici cu varga sansele noastre devin minime. De zonele accidentate, banuite a ascunde mrene mari ne apropiem mult mai usor cu barca. Aici vom utiliza o lanseta bolognese de 7 m, linie de .18, forfac de .14, pluta de 6-8 gr., carlig de 10-12, iar plumbul de 15-30 gr.!! – in functie de viteza curentului. Aceasta este o montura cu plumbul la capatul liniei principale, deasupra lui vom face un nod Pater-Noster in care va fi montat forfacul de 30-40 cm., pluta va fi reglata in asa fel incat sa fie vizibila doar antena. Cu aceasta montura vom tatona fiecare portiune a zonei, fiind cu mare atentie la locurile cu gropi unde avem sanse mari sa intalnim „torpedouri” adevarate.

Lungimea minima legala a mrenei capturate este de 27 cm., cea sportiva este min. 30 cm.

Autor, aedob04

Alte denumiri, alaturi de cea stiintifica (Chondrostoma nasus): poduţ, maţe negre, podete, scobai, poduş, podar, târnic, cârmaci (exemplarele mari) etc.
Este unul dintre peştii paşnici de la noi din ţară, care cer metode foarte sportive pt. a fi prins. Pescarul trebuie sa stea cu varga sau lanseta in mâna tot timpul, muşcătura scobarului la momeală este adesea greu de observat, printre cele mai fine dintre cele ale peştilor de apă dulce.

Din aceasta cauza pescuitul scobarului la noi in tara si-a capatat o mare mare popularitate in ultimul timp, in randul pescarilor. Pescarii mai neexperimentati il confunda deseori cu morunasul, dar el este mai plat la corp iar gura nu este puternica din cartilaj – lucru caracteristic scobarului.

Descriere. Corpul scobarului este lunguiet, cilindric, usor turtit lateral, spatele are culoare neagra sau verde inchis, partile laterale gri-argintiu si burta alba, inotatoarele dorsala si posterioara sunt gri sau negre, iar restul rosiatice cu alb pe margini. Capul se termina cu un nas bombat caracteristic, iar buzele sunt masive din cartilaj. Dintii faringieni sunt foarte ascutiti. Intestinele scobarului sunt negre (de unde si denumirea din popor).

Biologie. Scobarul se hraneste in special cu alge pe care le paste de pe pietre lasand urme caracteristice, dar nu refuza nici larve de insecte, moluste si crustacee de mici dimensiuni, cereale, icre sau chiar pesti mici. Scobarul ajunge la maturitatea sexuala in cel de-al treilea an de viata. Perioada depunerii icrelor incepe de regula la 20 aprilie si tine pe toata durata lunii mai. Exemplarele capitale sunt considerate cele peste 1,5 kg.

Habitat. Este un peste care s-a adaptat destul de usor la conditiile vitrege ale habitatului sau din ultimul timp: poluarea si modificarea cursului apelor. In Romania il gasim in foarte multe rauri, habitatul lui in general este sub zona montana a pastravului pana la zonele de ses pe raurile: Mures, Olt, Somesuri, Crisuri, Timis, Bega, Siret, Prut etc. Impartind albia apelor impreuna cu alti pesti de curent, dragi noua cum ar fi mreana si cleanul, la o partida de scobarit avem sanse la o captura destul de diversificata.
Nu e totuna unde cautam scobarul, locurile care au dat succes ani si ani de-a randul sunt tinute in secret de maiestrii scobaritului, in aceste locuri daca se efectuieza o nadire corespunzatoare si ii oferim carligul cu momeala la adancimea adecvata – vom avea zile de scobarit de neuitat. Inainte de a incepe pescuitul la scobar este indicat a urmari (daca sunt) pescarii localnici ce, cum si unde pescuiesc. Vom economisi mult timp  in asa fel! Totusi, ca niste puncte de reper am putea aminti portiunile cu lespezi de piatra si pietris, curent al apei nu foarte puternic, bine oxigenat, usoare vartejuri, sub caderile de apa ale barajelor, locuri unde pietrele vor oferi o albie denivelata propice pt. a stoca hrana intre ele. In aceste portiuni de obicei apa are o adancime de 1,2-2 m. Este adancimea cea mai des intalnita in locurile bune pt. el. Pescuim scobarul si la adancime de pana la 7m in acumularile construite pe rauri, aici curentul este foarte slab – ce ne va oferi prilejul de a observa cu mai multa usurinta momentul muscaturii, dar si ocazia intalnirii cu un crap mai voinic! Adesea locurile bune de scobar sunt tradate chiar de sariturile lui, indeosebi in zorii si amurgul zilei. Iarna se retrage in carduri mari in portiunile mai adanci ale apei, odata gasit locul, putem conta la capturi mari acolo.

Cand pescuim scobarul? Cea mai propice perioada a anului la scobarit este imediat dupa perioada de prohibitie, la sfarsitul lui iunie, cand scobarul lasand in urma instinctele de perpetuare a speciei reincepe cautarea hranei. O alta perioada deosebit de buna este in lunile septembrie si octombrie cand scobarul se pregateste de iarna, metabolismul sau fiind reglat pe asimilarea lipidelor in special. Deasemenea se prinde scobarul si iarna, dar succesele reusite vara sau toamna sunt greu de repetat in aceasta perioada rece. Vara, primele ore ale diminetii din clipa cand vedem pluta pana la orele 10, iar dupamasa dupa arele 16 pana seara, vor da cele mai bune rezultate. Iarna cea mai buna perioada a zilei pt. a-l prinde este considerata intre orele 9 si 16.

Metode de pescuit. Cele mai eficace metode la pescuitul scobarului sunt cu lansete bolognese, cu rubensiene si cu vergile de 7-8m. Nailonul nu va avea o grosime mai mare de 0.16-0.14 cu forfac de 0.14 pana la 0.10. Pluta va fi adaptata vitezei curentului apei, cca. 4-6 gr. Carligul indicat este de marimea 12-14. Plumbul va fi organizat si situat in functie de structura albiei, daca avem pietris este de ajuns un plumb unic, iar la o albie denivelata vom avea un plumb impartit in asa fel incat carligul nadit va fi in permanenta deasupra albiei cu cel mult 3-4 cm. Momeala poate fi: grau fiert, arpacas, mamaliga de consistenta tare, porumb, viermusi, larve de tantari. Locul ales pt. pescuitul scobarului trebuie momit. Momirea se face in doua feluri: momire prealabila cu cantitate mare de momeala sau momirea permanenta cu cantitati mici pe toata durata partidei de pescuit. Inainte de aruncarea bulgarilor de momeala se va avea in atentie adancimea apei, viteza curentului si relieful albiei. Ca arome folosite ca atractanti putem aminti momeli cu aroma de seminte prajite, vanilie, branza sau fructe (vara) etc, dealtfel gasite si in comert. Pt. a oferi momeala la locul dorit vom folosi ca greutate in ea pamant argilos (gasit de multe ori pe malul raului) – in asa fel bulgarii vor ajunge foarte repede la fundul apei. Bulgarii de momeala nu vor fi prea tari, caci se vor rostogoli de la locul dorit, ei trebuie sa se desfaca la impactul cu albia, creand in asa fel un vad bun care va atrage scobarii de departe.
Strategia pescuitului scobarului cu vergile fixe sau cu lansetele bolognese e simpla: oferim carligul nadit in zona momita pe un parcurs cat mai lung (cu lansetele este putin mai lunga aceasta distanta) si intepam la cel mai mic stop al plutei. Cu betele rubensiene pe langa metoda de mai sus putem si opri din cand in cand carligul din miscare pt. un moment, apoi dam drumul, dupa care deseori vom avea placerea sesizarii muscaturii. La metoda aceasta (stop & go) plumbul va fi situat pe fundul apei. Muscatura scobarului este deosebit de fina, deseori arata ca o agatatura, alteori va opri doar pt. cateva clipe pluta, pescarul are nevoie de o atentie si reflexe bune. Dintre pestii pasnici de apa dulce de la noi din tara scobarul castiga din ce in ce mai mare popularitate in ultimul timp datorita modului de pescuit foarte sportiv de al prinde, a cantitatilor ce pot fi prinse la gasirea unui card si nu in ultimul rand datorita dimensiunilor care le poate avea un exemplar mai batran. In captivitate nu rezista mult, carnea i se altereaza repede. Dimensiunea minima legala a unui scobar pastrat este de 20 cm, cea sportiva 30 cm (n.a.).

Autor, aedob04