Frigul îl patrunse prin cojocul din piele de miel. “Destul. Doar este vreme. Câtusi este”. E iarna…

Autor, tristan

In cele din urma a venit si ultima vineri in care am muncit inainte  de vacanta iar ultima ora de munca  sunt absolut convins ca  nu a durat 60 de minute ci 6 luni.In final am iesit pe poarta ,m-am dus acasa unde tot echipamentul era pregatit si verificat de trei zile  si…… dus am fost.

Ce mai trebuie sa adaug este si faptul ca actiunea se petrecea exact la un an  de la o ratare monumentala care a rezultat  in vanzarea armei (desi era absolut perfecta  in urma investigatiei facute de mine a iesit vinovata ) si in slabit 11 kg in trei saptamani,de draci amestecati cu suparare.
Sa revenim! Dupa 1 ora de condus pe drum si inca o ora de condus 4×4 am ajuns sa imi descarc truck-ul la cabanuta unde urma sa stau, moment imortalizat in imaginea de mai jos

A doua zi m-am trezit mult mai devreme decat ar fi trebuit.Am mancat ceva in graba ,mi-am luat rucsacul si arma  si am luat-o la picior pentru  a iesi cat mai departe din zona cabanei  inainte de rasarit  si in felul asta sa beneficiez de teren virgin de la prima raza de soare.
Dupa vreo doua ore bune de mers  am reusit sa trec de plafonul de nori si m-am oprit sa fumez o tigara si sa mananc un mar  si acolo m-a gasit rasarirul soarelui…

Deja  se auzeau doi cerbi boncanind  sub plafonul de nori ,lucru care m-a entuziasmat foarte tare desi erau pe versantul opus.Am deci sa astept in continuare pana   se va ridica plafonul de nori lucru pe care l-am si facut.Pe la ora 9 norii au inceput sa se sparga….

…dar si cerbii s-au lenevit si au devenit mult mai tacuti.
De pe la 11 incolo norii au disparut complet si s-a asternut  o liniste de mormant peste toata valea.Linistea,molesela generala ,lipsa de miscare de altfel normala in acel moment al zilei si oboseala  dupa mersul de dimineata m-au facut  sa copii din comportamentul animalelor pe care  le urmaream si sa ma intind pe un petec de iarba si sa astept venirea serii.In ciuda faptului ca nu platisem nici un ban pt dormitorul improvizat ad-hoc ,am avut parte de una din cele mai frumoase privelisti pe care le poti vedea pe  ‘fereastra’…

….milioane de hectare de salbaticie

M-am trezit pe la ora 4 si dupa ce am mancat ceva cu ochii lipiti de binoclu am inceput sa ma pregatesc pt coborare astefel incat sa ies din zonele abrupte inainte de apusul soarelui. Am reusit sa gasesc cateva animale dar nimic impresionant din punct de vedere al coarnelor.Sub mine la vreo 200 m si un pic lateral si-a facut aparitia un cerb tanar care scruta impunator toata valea incercand sa gaseasca o ciuta singura.

am decis sa il ocolesc fara al speria si dupa ce i-am facut doua fotografii am continuat coborarea visand la faptul ca in cativa ani va ajunge atat de mare incat nici ci nu isi va putea tine capul ridicat inainte sa ajung in albia raului am gasit 3 ciute , pe marginea unui petec de padure.

m-am apropiat si mi-am scos cornul din rucsac si am chemat cerbul in speranta  ca erau curtate  de cel mai mare cerb care a trait vreo data. La cateva secunde dupa aia un raget puternic venit de deasupra mea, mi-a confirmat  faptul ca era un cerb cu ele si mi-a distrus entuziasmul. Stiam fara sa il vad ca este un animal tanar  dupa cat de repede a decis sa imi raspunda cateva minute mai tarziu am descifrat misterul care ma inconjura in momentul in care l-am vazut…

… cu  entuziasmul putin diluat am continuat drumul spre cabana

Am ajuns la cabana la vreo 4 ore dupa caderea intunericului si  dupa ce am facut focul si am prajit cativa carnati ,am baut o bere  si in momentul in care am atins sacul de dormit,am adormit aproape instantaneu.

Urmatoarele 7 zile au fost in linii mari o repetitie aprimei zile si s-au scurs cu foarte multa repeziciune. Am vazut multe animale. Am gasit multe grupuri de ciute de care am reusit sa ma apropii dupa ore  de incordare  pt a descoperi fie cerbi tineri sau cerbi batrani cu trofee  care nu ma atrageau. Emotii crscute de fiecare data cand vedeam cate un taur cu capul ascuns.

Oboseala si epuizare fizica sunt o problema numai in primele 2 zile pt ca dupa aceea muschii  picioarelor si spatele vazind ca nu primesc nici o odihna incep sa renunte sa iti mai transmita mesaje de durere  si se supun purtandu-te prin fiecare colt al muntelui in care crezi ca animalul la care visezi sta ascuns.
Cam din a 5-a zi o usoara resemnare a inceput sa ia locul entuziasmului nemarginit. M-am bucrat ca am vazut multe animale si am inceput sa ma acomodez cu ideea ca nu voi avea ocazia sa apas pe tragaci
Asa cum am spus deja ne aflam in a 8-a zi. Dupa cateva ore uitandu-ma pe niste harti am decis ca a doua zi voi impacheta totul  si ma voi muta in alt bazin.

A doua zi dimineata m-am trezit tarziu,mi-am impachetat totul fiind patruns pana in maduva oaselor de aceesi traire pe care o au copii cand li se spune ca li s-a terminat timpul de joaca si trebuie sa vina in casa pt a-si face temele
Era deja dupa amiaza tarziu cand am terminat  de impachetat, am facut curatenie in cabana si am strans niste lemne  pt ca cei ce vor veni dupa mine  sa poata face focul direct in cazul in care ajung la cabana noaptea sau pe ploaie.
M-am suit in truck si am plecat cu inima umpluta la loc de faptul ca maine e o zi noua pe alti munti si cu alte animale. M-am bucurat si de faptul ca m-ai invatasem multe lucruri noi despre comportamentul animalelor si stiam pe de rost o intrega vale, lucru ce imi va folosi pe viitor.

Patru ore mai tarziu imi parcasem truck-ul la poalele unui munte, intr-o parcare si dupa ce mi-am gatit ceva in graba,m-am bagat in sacul de dormit si mi-am pus alarma sa sune la ora 2 dimineata.

M-am trezit  la 2 dimineata dominat de ideea ca fiecare zi e o noua zi. Dupa un mic dejun frugal  am realizat ca lasasem cafeau la cabana. Nu a fost asa o drama  pt ca un parau curgea la cativa metri si dupa ce mi-am dat pe fata cu cateva maini de apa care sfida legile fizicii (in sensul ca avea -50 grade celsius dar nu inghetase), m-am simtit ca si cum bausem o cafea neagra.

Mi-am pus rucsacul si arma in spate, lampa pe cap, lanterna in mana si am inceput sa-mi croiesc drum prin padure  spre zonele de gol alpin care incepeau undeva la vreo 1300 m altitudine deasupra mea.
Ascensiunea in sine nu a ridicat mari obstacole iar de pe la 4 dimineata nu am mai simtit nimic fiind incurajat de trei tauri care boncaneau undeva deasupra padurii. Oprindu-ma la un moment dat sa fumez o tigara intr-o mica poienita am vazut ca nu era pic de nor pe cer, doar stele iar iarba era acoperita de bruma.Asta m-a bucurat foarte tare pt ca in diminetile senine si foarte reci cerbii sunt mult mai activ si mai vocali.

Am iesit in marginea superioara a padurii  cu vreo jumatate de ora inainte  de rasarit. Mi-am stins lampa si lanterna si am decis sa astept. Linistea era intrerupta la fiecare cateva minute de cei 3 tauri pe care ii auzisem mai devreme si care acum se aflau cam la acelasi nivel cu mine. De indata ce am putut sa vad la cativa metri am decis sa mai urc un pic pt a ajunge intr-un punct care imi permitea sa matur cu binoclu o suprafata mai mare.In timp ce ma mutam spre punctul respectiv dintr-odata am inghetat. Am auzit  un alt raget pe care nu il auzisem mai devreme. Un raget gutural, adanc si foarte lenes. Am stiut ca e un animal batran si nu unul dintre cei tineri care incearca sa impresioneze prin ragete permanente.

Cu o inima plina m-am asezat jos asteptand un pic de lumina care a venit odata cu rasaritul soarelui .
Dupa 10 minute de uitat prin binoclu am gasit ceilalti 3 cerbi tineri care rageau in continuare. Am gasit si un grup de 5 ciute in directia de unde venise ragetul lenes. Am inceput sa imi croiesc drumul spre o pozitie deasupra ciutelor verificand cu binoclu la intervale regulate. La un moment dat am reusit sa vad cerbul  care avea gatul si capul dupa un tufis.M-am oprit si am stat cu ochii pe el pt urmatoarele 10  minute sparand ca o sa-si ridice capul si voi putea vedea  coarnele la care visam. Am stat numai 10 minute cu ochii pe el pt ca dupa aceea a mai facut cativa pasi si a disparut in desisul  de arbusti care facea trecerea de la padure spre pasunile alpine. In momentul ala am inceput sa ma apropii mai mult si dupa vreo 40 de minute eram pe niste stanci exact deasupra lor.In tot acest timp el nu a mai raspuns la nici un raget iar cele 5 ciute continuau sa pasca cu nepasare ridicandu-si capul si scrutand imprejurimile la fiecare cateva guri de iarba. Mereu se uitau in jos si niciodata deasupra. Eram cam la 200 m de ele si nu mai aveam posibilitatea sa ma apropii fara a risca sa fiu descoperit. Mi-am gasit o pozitie perfecta de unde sa trag, am desfacut bipodul si am decis sa astept.

Pe la ora 8 ciutele s-au oprit din pascut si s-au asezat jos continuand sa rumege. Cerbul era de nevazut. Am inceput sa il chem dar nici un raspuns. Momente pasagere de indoiala ma faceau sa ma gandesc ca poate nu va mai ieis pana la noapte care pt mine era prea tarziu. Nici nu apucasem sa ii vad coroana si exista posibilitatea sa pierd timp pretios doar pt a vedea un alt animal batran dar cu ramuri putine sau asimetrice.
Am decis sa stau si sa astept pana la ora 1, moment la care voi strange si voi pleca spre casa.
Pana la ora 12.55  singurul lucru demn de notat a fost ca la chemarile mele, in afara de cate un raspuns lenes din partea lui  mi-a raspuns si un cerb tanar de 10 ramuri care avenit pana la cativa metri de mine inainte sa imi prinda mirosul si sa se intoarca foarte suparat.

De aici incolo urmatoarele 15 minute au fost ca prin vis.
Imi aprinsesem ultima tigara inainte sa plec spre casa si stateam cu ochii lipiti de unde il vazusem ultima oara moment la care vad ca se misca un tufis. Mi-am pus binoclul la ochi crezand ca e una dintre ciute. Cand ma uit  totul inghetase si reusesc sa disting printre varfurile desisului 3 puncte de fildes.Inima incepe sa imi bata gandindu-ma ca ar putea fi varfurile unui corn.
In urmatoarea secunda se misca si dintr-odata  vad jumatatea superioara a coarnelor,cu trei ramuri pe fiecare cupa.
Sta asa inghetat  timp de trei minute.Intre timp eu sarisem in spatele armei si ma uitam la el prin luneta.Totul incremenit,coarnele nu se clinteau un milimetru si nu reuseam sa il vad deloc.
Apoi dintr-odata face un pas…………………..apoi inca unul ……………………..si apare in toata splendaorea si maretia lui. Se uita de jur imprejur cu capul ridicat proiectand fara dubiu o imagine de rege al muntilor,dupa care o ia la pas undeva spre stanga.

Eu-VRAJIT.
Imi aduc aminte ca trebuie sa il impusc si il urmaresc cu luneta asteptand sa se opreasca. Se opreste brusc si odata il vad ca se tranteste jos si pe urma ii vad capul zburand in toate directiile, la un moment dat picioarele in sus…
In iarba inalta era o scaldatoare….
Apoi se ridica la fel de brusc si se opreste perfect lateral fata te mine
Totul ingheata si urmeaza sa incep sa pun presiune pe  tragaci ,moment la care…..
Crucea  lunetei care era asezata la baza gatului s e misca intr-o linie perfect orizontala, precum acul unui seismograf, pana undeva la un metru in spatele animalului. Nu realizez ce s e intampla pt ca mainile nu mi-au tremurat niciodata in viata mea.
Acest lucru era din cauza ca inima imi batea foarte tare.
Sunt aproape de a muri  de draci si a ma apuca de plans intr-o fractiune de secunda. Intr-o clipa mi-am adus aminte de ratarea monumentala de acum un an ale carei rani s-au vindecat foarte greu,de cele 8 luni in care visasem la acest moment, de zecile de ore epuizante din ultimele 10 zile.
Incerc sa ma sincronizez pe bataile inimii si sa trag  si in acelasi timp ma gandesc ca mai bine il las si vin alta data dupa el……
…apoi deodata incepe si se misca la pas catre marginea padurii si incepe sa imi iasa din bataie,un copacel de sub mine blocandu-mi linia de ochire.
Iau arma de unde eram instalat perfect, el paseste in continuare spre marginea platoului pe care era, fac vreo 10 pasi la vale , in fuga, ma uit disperat ca nu era nimic de pe care sa trag, el se misca in continuare si mai are cativa pasi pana sa dispara,imi pun mainile la gura si scot un raget, el ingheata in timp  ce pasea, ridic arma la ochi si o pun direct pe el la baza gatului si fara sa astept o milisecunda……
BOOOOOOM…
..reincarc instantaneu si ma uit,el disparut.

Cu o inima cat un purice stiu ca am tras bine si ma gandesc ca a cazut in foc, restul de 99% din mine imi spune insa ca cel mult l-am sters si a sarit in padure si eu nu am vazut din cauza reculului si a faptului ca am reincarcat.
Stau 3 minute astept,NIMIC.
Incep si ma indrept spre locul unde il vazusem ultima data……………siiii……
..si..

cazuse in foc ….
ma invart in preajma lui , fumez, il misc, pun mana pe el … delir
Ii numar ramurile si este par de 12….

Ma apuc si fac cateva poze  iarasi fumez dupa care realizez ca sunt foarte departe de casa si ma apuc sa il tai si sa ma pregatesc de drumul inapoi …

… mai fac  o poza…dupa care il macelaresc si gasesc si glontul pe care inca il pastrez, lovise coloana la baza gatului si i-a facut-o praf.

…carnea la racit inainte sa o bag in rucsac si trofeul gata de pus in spate iar eu fumam o tigara inainte sa incep un drum care trebuia sa dureze 6 ore.

Drumul spre truck trebuia sa dureze 6 ore dar din motive obiective mi-a luat 4 in ciuda faptului ca am nimerit cateva desijuri prin padure in care m-am incurcat tare cu coarnele ce le aveam in spate incat a trebuit sa ne retragem pe rand, mai intai eu, apoi coarnele , apoi arma si rucsacul
Cum necum am plutit pana inapoi la masina si am mai facut si cate o pauza de o tigara si o fotografie

.. la capatul zonelor periculoase din munte….

…la jumatatea muntelui si la cca 2 ore departaere de truck….

…si in sfarsit inapoi la masina si gata de mers acasa dupa 10 zile.

EPILOG
Pe drumul spre  casa parca am plutit si m-am trezit doar cand am realizat ca din cele 365 de zile ale unui an ma aflam exact in ziua in care fusesem nascut.
Povestea asta s-a intamplat acum doi ani si de atunci am mai vanat alte animale  si am vazut alte animale de acelasi calibru ,unele un pic mai mari si doua MULT mai mari.
Chiar daca intensitatea momentelor a fost la fel sau chiar mai puternica tind sa cred  ca va ramane unul din animalele cele mai dragi mie  si o marturie a perseverentei…

Urez tuturor celor care au pasiunea necesara de a vana ore sau zile, prin vreme ingaduitoare sau sub amenintarea furtunii, atunci cand incep sa isi piarda credinta ca Diana le va zambi, sa aiba un rezultat cel putin la fel de imbucurator!

Autor, the deer hunter

… Ploua de câteva ceasuri. Ploaie rara si rece. Se opri spre seara, iar batrânul înalt si aplecat de spate se ridica de pe butucul cioplit din tinda pe care îi placea sa steie mai ales când afara era vreme rea, si se îndrepta spre fundul ograzii sa se uite daca sta bura pe Culmile Tâclului. Se opri si se sprijini de vrajnita. Nu i paru ca ar mai fi de ploaie. De fapt se gândea ca îsi c-am gatase el muncile, numa îi era de câteva straite de prune bistirite pe care le avea in Clejia Tiploi si era graba de cules si de pus la uscat în cuptor caci de nu, le-o mânca gliganii si de vreo doi porsori de otava pe care sa-i duca dupa prima ninsoare la tartaurile de capre si ciute din Costile Ciorancii facute din timp de el, în cele câteva zile de sarbatoare  de asta vara, care cei drept nu erau trecute în carindar, da’ tot neamu lui le tinuse. Tot judecând de unul singur, îsi pironi privirea pe teiul din ograda nanei Ileana. Tresari. Frunza de tei îsi întorsese fata. “Deci e trecut de Schimbarea la Fata. Da pe toamna”. A câta oara i se întâmpla sa nu bage de seama trecerea vremii?. Poate lor, celor legati cu suflet de ursita salbaticiunilor le-o trece timpul în alt fel.
Se scurse si arsita verii, precum se pierde apa din Ogasul Simnionii, încetul cu încetul intrând în pamânt ca apoi sa iasa cu suvui sub Fata cea Mica. Chibzui câteva clipe. Nu-i parea rau deloc ca se gatase si cu vara. Reusise sa-l pacaleasca pe acea “aratare” de tap dupa care umblase pana i se tocisera pingelele. De-acum stateau mândre coarnele groase si înmargelate prinse într-o roata din lemn de visin pe grinda casei lui. Puscase si furiosul viezure ce îi tot ducea malaiul de lapte aproape în fiecare seara, iar pielea sa vargata se hodinea pe lavita din tinda. Trecuse si vremea secerisului când pe brazdele de paie se pun hulubii cei salbatici, dar mai cu seama diminetile cu roua multa când îsi luase portia de pitpalaci dolofani de atâta bogatie de seminte, iar acasa, nana, i-a pus în cuptor în oala de lut dimpreuna cu uleiul de nuci si foile de maces.

Poate ca a lasat Dumnezeu pe fata pamântului ca omul sa se poata bucura de fiecare zi, dar cu neîndoiala în orice vreme din an, vânatorul îsi mângâie inima cu ceva aparte. Ce poate fi mai mândru, mai frumos si mai înaltator în adâncul padurii decât ragetul taurului de cerb? Negresit, el, omul  va fi acolo. Va sui pe Drumu Popii pâna în poienile de sub Vârfu Dosului. Iar în acel loc va sta undeva ghemuit sub crengi de paltin privind si înfiorându-se la fiecare muget prelung iesit din pieptul acela barbatesc. Si poate norocul ori soarta il va scoate în cale pe acel taur cu grumazul cât o loitra de car si cu coarnele cât o tufa de ienupar despuiata de ace. Va cobori apoi ceva mai jos prin Chicera Buglii prin minunatia de culori, altele rosii aprinse ca jarul din varfurile de mesteceni si ciresi, pâna la galbenul de ceara al  jugastrilor si ulmilor  sau prin verdele tare al pinilor. Se va opri la marginea vreunui luminis îsi va mestegi fluiericea din os de iepure si va astepta venirea grabnica a vreunui focos si prins pe bataie, cocosel de ierunca. Va merge apoi sa-l ajute pe baciul Flore la culesul strugurilor, unde linistea se va asterne dupa câteva focuri trase la sturzii care praduiesc boabele marunte si dese pline de must dulceag, si pâna seara tîrziu vor sta la povesti lânga un pahar de palinca zdravana de pere padurete. Ar c-am fi sorocul sa curete de crengi si spini toate cararile din Hârtoape spre frunzarele din salcie si gorun, sa poata mai usor trece cele doua capre cu iezi gemeni pe care le vazuse asta vara. Pâna la Sâmedru vor fi gata si sarariile pe care le cioplea cu titeul în buturile de fag din Coasta Jocarului. Si cu infrigurare o sa astepte, ca de altfel de câtiva ani coborârea oilor de pe Culmea Zgleaman si staulirea din Câmpul Fericii, pentru brânza cea grasa facuta din ultimele mulsuri, cât mai ales pânda de noapte, caci de multi ani ducea dijma din rândul bietelor oi, sângerosul lup. Si de multa vreme jinduia la blana cea sura pe care s-o poata arunca pe umeri, iarna când s-o duce cu fân la bietele salbaticiuni.

Ramase clipe nemiscat, cu privirea atintita la falnicul tei. Într-un timp încerca sa-si mai aduca aminte de câte o mai avea de înfaptuit, dar nu reusea nici cum. Or mai fi si altele, la timpul lor. Timp e destul. Doar e toamna….

Autor, tristan

Vacantza, Craciun, Revelion, cadouri, chefuri, musafiri de departe…..in sfirsit am 3 zile sa merg la vinatoare. Sincer sa fiu am asteptat toata perioada de sarbatori sa vina aceste 3 zile. Am plecat cind inca musafirii erau la noi, dar cu angajament solemn sa ma intorc cu o zi mai devreme daca dobor o capra.

Pregatirile
Cu citeva zile inainte am decis ce calibru voi folosi de data asta (308 Winchester) si munitia (Hornady Amax, match, 168 grain), am ales arma pe care o voi folosi (Savage 10FP). Dupa care am facut o dimineata in poligon, timp in care am zero arma, am ridicat o tabela balistica experimentala pina la 300 yarzi (274 m) si am vazut ca e practic identica cu proiectilul 168 grain BTHP tot de la Hornady. Asadar aveam acum tabela extinsa pina la 1000 yarzi (914m).

E de la sine intzeles ca am luat si carabina in 22lr, cu  care aproape am mai mult fun decit cu calibrele mari. De asemenea nelipsit de la sold este revolverul 357 Magnum, cu  care am tras citeva focuri in poligon ca sa fiu sigur ca totul e ok. Am pregatit de asemenea rangefinderul, binoclul, anemometru si…binentzeles am verificat prognoza de vreme pentru zona respectiva.

Drumul
Joi dupa masa am pornit la drum…5 ore de condus pina la un catun numit Dryden, la vreo 30 km  de granita cu Mexicul . Drumul e atit de lung incit peisajul se schimba, de la dealuri si paduri, la peisaj arid, plat, cu sol prafos/nisipos/stincos, cu vegetazie joasa de maracini, spini si tufe mici (de cca 1m inaltime). De asemenea si vremea se schimba, de obicei in West Texas e mai frig si e posibil chiar sa fie zapada. De data asta insa a fost cald. Ultima portiune de drum e o zona de cca 100km in care nu e asezare omeneasca sau tipenie de om, nu e semnal la celular si este doar pura salbaticie.  Pamintul este arid si e teritoriul rapitoarelor mici (sacali, vulpi), iepuri (cotton tail si jack rabit), caprior (whitetail si mule deer) diferite feluri de serpi (aici am vazut cea mai lunga funie cu dintzi) si ocazionalii ursi (black bear) si porci. Aici daca ai ramas fara benzina sau te-a lasat masina singura sansa de a scapa intreg e ….autostopul…. cind dupa multe ore de astteptare trece cite un truck, sau poate politia de frontiera. Nu trec niciodata prin aceasta zona fara un rezervor de benzina plin, apa si mincare cu mine. Intr-un fel e zona mea preferata de condus pentru ca aici pot sa “deschid” masina un pic, si sa o folosesc “pentru ce a fost construita”. Mai jos aveti citeva imagini de pe drum.

Totusi, desi pamintul e neprimitor, oamenii locului sint prietenosi si saritori, dar mindri �country boys� care s-au nascut cu carabina in mina si pistolul la sold. Aici nu e rost de agriculutra pentru ca nu se poate cultiva nimic. Veniturile principale sint din border patrol si vinatoare, or mai fi si altele dar nu stiu. Border patrol, adica politia de frontiera, are un sediu mare cit un supermarket la cca 30 km de locul nostru de vinatoare. Au sute de vehicule  in dotare (inclusiv elicoptere de patrulare) si toata ziua bat drumurile locale in lung si in lat, in cautare de trasporturi de imigranti si traficanti de droguri. Ii vad uneori tragind cite 2 cauciucuri dupa truck ca sa marcheze perimetrele proprietatilor. Dupa care �se plimba� in jurul proprietatii cautind urme de pasi si cauciucuri. Din cind in cind vad elicopterele lor zburind la joasa inaltzime. De asemenea criminalitatea in zona fiind foarte scazuta, politia locala tot cu patrularea se ocupa, doar ca ei o fac mai mult pe sosele, spre deosebire de politia de frontiera care bate toate coclaurile. De fapt am fost oprit si perchizionat (corporal si masina) de politia locala, care e o aventura intreaga, pe care o sa o povestesc separat la intimplari hazlii. O sa spun doar ca in final, dupa ce politistul a scos din portbagaj, 3 carabine, 2 pistoale si munitie “cit sa rezist la un mic asediu”, le-a pus frumos la loc si am mai povestit de munitii calibre si …vinatoare.

“Orasul”
Asadar, dupa un drum de 5 ore ajung in Dryden, Texas. Un catun uitat de timp, cu vreo 50-100 de locuitori, asezat in mijlocul uni peisaj din western-urile lui Clint Eastwood. Exista o singura intersectie in “oras” si aici este singura cladire comerciala, un general store, adica un fel de magazin satesc, intr-o cladire care odata a fost alba, si de pe care au cazut toate literele. Au ramas doar urmele literelor, si se poate citi “Gas”, “Groceries”, “Meats”, etc.

Pompa de benzina e pustie demult, si tufele de maracini cresc in jurul pompelor. Sint citeva case in ruine cum e cea din imaginea de mai jos.

Din cind in cind in fata magazinului satesc este un batrin asezat la umbra, balainsindu-se pe un scaun cu o bere in mina. Te saluta respectuoas dar in rest parca e absent si se gindeste probabil la tineretile lui, cind avea dinti in gura si inca truck-ul nu inlocuise calul cu totul, cind viata era si mai dura decit acum, si nu e exclus sa fi lasat vreo citiva “bandidos” cu fata in jos in pustietate. As vrea sa povestesc cu el dar sint sigur ca nu-l pot face sa se “deschida”. Intrind in magazinul satesc, care are rol de magazin, bar local, si loc de “socializare” intilnesti localnici de toate virstele, toti prietenosi dar fara a spune multe. Aici am vazut cei mai frumosi si cei mai uriti oameni. De la batrinul “redneck” care sta afara balansind-se pe scaun, pina la baitetii tineri cu o fatza de Brad Pitt, in care pulseaza sanatatea  vietii in aer liber. Toti au o atitudine macho, stind pe scaun cu cizmele pe masa, dar te saluta cu “good morning sir” cind intri in magazin.  Magazinul are de toate de la sei de cal pina la baterii, dar toate sint in unul doua exemplare si sint foarte scumpe. Un amanunt surprinzator, catunul are aeroport pentru avioane mici, adica o pista de aterizare care pare bine intretinuta, probabil pentru vinatorii locali, din care, unii, vin cu avioane mici, sau/si pentru border patrol.

Proprietatea de vinatoare

Din Dryden, mai fac vreo 5 km si ajung la proprietatea noastra de vinatoare. Proprietatea are vreo 2600 de hectare si e inchiriata anual la mai multi vinatori. Proprietarul e un canadian dar el nu vineaza, si nu o administreaza. Administratorul, Mike, un “veteran” de vreo 60 de ani, se ocupa de administrare, management si in general de bunul mers al lucrurilor. Mike, o inchireaza la cca 5-10 vinatori care platesc fiecare cca 2000 USD pe an pentru drepturile de vinat. Fiecare are dreptul la 3 capre pe an oficial, dar Mike mai inchide ochii la mai multe. Fiecare vinator are dreptul la un invitat. Eu sint invitat de prietenul meu Jason care se ocupa de toata partea logistica. Adica el plateste, dreptul de vinat, are foisorul de vinatoare, rulota in care stam, atv-ul,  hranitoarea, camerele digitale de pozat vinatul, el alimenteaza hranitoarea cu porumb, etc. Pe proprietate exista o “casa” cu citeva incaperi in care sint paturi suprapuse, baie, bucatarie cut tot ce trebuie, congelatoare pentru vinat, TV etc. Teoretic tot confortul, insa cu toate astea conditziile sint cam ca si in armata, cu deosebirea ca in armata era mai curat. Tot aspectul curtii e de… redneck.

Noi stam in rultoa prietenului meu care are tot confortul inclusiv garaj pentru atv si pompa de benzina pentru atv…..si e curata.

Deplasare in teren o facem cu ATV-ul din imagine, de pe care putem si vina . Dezavantaju e praful care se aseaza pe noi. Probabil ca la anul vom folosi si Jeepul.

Vinatoare si “hang out time”

Cind am ajuns joi seara curtea era plina de vehicule de vinatoare, semn ca aproape toata lumea era prezenta. De asteptat doar, pentru ca era ultima saptamina din sezon.

Mike administratorul, era acolo cu sotia lui, fica, fiul si boyfriend-ul ficei. Generatia “tinara” a familiei lui Mike sint pe la 40 de ani, dar toti sint “country boys and girls”. De asemenea mai erau doi vinatori cu fii lor. Fii lor sint de cca 8-10 ani si in Texas, copiii au dreptul sa vineze cu parintii. Amindoi pustii sperau sa doboare prima capra anul acesta. Prietenul meu Jason ma astepta in rulota, sosise inainte mea cu vreo ora.

Dupa prezentari si citeva discutii scurte, joi seara, m-am dus repede la culcare. A doua zi urma sa ne sculam la 5:30 AM ca sa mergem in foisor, la pinda. Ne-am pus un film pe care il mai vazusem de vreo 4 ori si dupa vreo 30 minute am adormit. Prietenul meu a rezistat doar vreo 10 minute dupa care s-a dus in cealalta incapere si s-a culcat, nu inainte de a pune alarma la 5:30 AM.

Prima zi

La 5:30 a sunat alarma, “iiiieeeek, iiiieeeek, iiieeeek”, cea mai enervanta, “zgirietoare de crieri” alarma pe care am auzit-o vreodata. Parca era alarma de pericol dintr-un reactor nuclear si tocmai semnaliza depasirea nivelului de contaminare. Noroc ca Jason a plesnit-o repede ca altfel m-as fi dus eu mai hotarit la ea. Ne-am echipat rapid, eu ca de obicei ….ultimul, si am iesit afara. Destul de frigut pentru o calatorie cu ATV-ul, asa ca am pus cagulele pe cap, manusile si am incalecat ATV-ul. In 3-4 minute am fost la foisorul din imagine, am carat sus echipamentul si am dat drumul la incalzitor.

In citeva minute s-a facut cald si ne-am pus pe o asteptarea tacuta  pina cind se lumineaza. Cerul e fara nici un nor si erau o multzime de stele dar fara luna, era o noapte frumoasa. A trecut cca o ora si a inceput sa se lumineze, prin binoclu vedeam hranitoarea care era la 170 m de noi. La ora 7 AM a pornit hranitoarea si a dat drumul la o “portie” de porumb. Dupa ce s-a luminat am testat pozitiile de tragere, unghiurile si am asteptat cu nerabdare sa apara ceva. Asa se vede hranitoarea din foisor. E dreptunghiuletul alb care se vede  in “luminisul” de la capatul drumului (vezi imaginea de mai jos).

Prietenul meu doborise o capra weekendul trecut (pe care o preparase deja), asa ca nu era nerabdator sa impuste ceva. Mi-a spus ca el nu vrea decit trofeul si nu ii pasa daca trage el sau eu. Eu stateam ca pe ghimpi. Un iepure s-a miscat si a fost un eveniment pentru mine. L-am urmarit prin binocul asa ca sa mai treaca timpul. Un gugustiuc s-a asezat pe o creanga de arbust uscat, alt eveniment. Mi-a parut rau ca n-am luat si carabina 22lr cu mine in foisor. Atit iepurele cit si gugustiucii ar fi fost numa buni de “atins” cu 22lr. Nota mentala “data viitoare aduc si 22lr cu mine in foisor”. Intre timp soarele s-a ridicat de la orizont si s-a luminat bine. Sub hranitoare o multzime de pasari aveau un festin la porumb. Dupa 8:30 AM nici o capra la mincare, nici macar un iepure. Asadar ne-am strins echipamentul si am plecat inapoi in tabare. Prietenul meu ok, eu frustrat.

Am intrebat in tabara daca  cineva a vazut capre in toata dimineata. Doar fica administratorului vazuse 11, dar n-a impuscat niciuna (hmmm asa sa fie??). In rest toti au venit “pe uscat”.

Ajunsi la rulota, ne-am urcat in masina lui Jason si am mers in oras (Sandeson), sa cumparam una alta, si sa luam micul dejun. Sanderson e un oras mic, dar poate fi totusi numit oras. E de marimea Becleanului pentru cei care sint din Bistrita.  Am luat micul dejun intr-un restaurant cu specific local, si mincare “de casa”. Pe peretzi erau poze si mici “povestioare” despre istoria zonei. Era inclusiv o imagine cu un tip impuscat despre care se pare ca toata lumea intreaba, dar nimeni nu stie cine e.

Dupa micul dejun ne-am intors in tabara, prietenul meu s-a culcat, dar eu m-am hotarit sa …..vinez in continuare. Nu mai erau sanse de vinat mare, dar planuiam sa am un pic de fun cu pasarile locale. Asadar am luat carabina 22lr, rucscul in spate cu apa, si munitie, am pus telemetrul la git si am incalecat ATV-ul. Am luat-o pe marginea proprietatii, inspre calea ferata, unde stiam ca e o zona cu vegetatie mai inalta, si pasarilor le place sa stea acolo. Din pacate la gugustiuci le place sa se aseze jos, intre tufe, si cu toate ca pot fi zeci intr-un loc, nu-i vezi. Au insa cite o iscoada, care sta catarata mai sus pe o creanga, si planuiam sa iau fiecare “iscoada” de care ma puteam apropia. Din experienta stiu ca oricit de incet ma apropii, de pe la vreo 40 m, iscoada isi ia zborul cu tot stolul. Asadar ma apropii “tiptil” (cu ATV-ul haha) la 91m, 80m sau 54m si ii masor cu rangefinderul.  Aceste distantze corespund cu markerii de pe reticulul lunetei mele. De la aceste distante pun rucsacul pe ghidonlul atv-ului si trag stind intins pe sa. E pozitia de tragere, “semiculcat pe ATV” si nu o cautati in manualele de tragere ca nu o sa o gasiti, e in curs de �patentare�.

In sfirsit am ajuns la prima iscoada. Fiind prima tragere am incercat sa ma apropii cit mai mult. Am ajuns la 54m, inceeet inceeeeeet, ca sa nu-i sperii, am pus rucsacul pe ghidon, am luat arma de pe suport si m-am pus in pozitie de tragere. Iscoada era tot acolo. Am ochit si plici, am dat drumul la un 22lr subsonic si iscoada a picat. Tot stolul insa s-a ridicat de pe pamint si si-a luat zborul. I-am urmarit unde se aseaza, vreo 400m mai incolo, dupa care m-am dus sa recuperez iscoada. Ok, o iscoada in punga. Am mers mai departe si am vazut o turturica tot pe la 60m in pom. Si am zis ca trebuie sa o vad de aproape. Pozititia semiculcat si plici, jos turturica, si am mers sa ma uit la ea. Acum ca stiam cum stau lucrurile m-am hotarit sa maresc distanta. La urmatorul stol m-am oprit la 91m de iscoada. Am pus rucsacul in pozitie, luat arma de pe suport, totul cu miscari naturale si chiar rapide as zice. Cind sa ma pun in pozitia semiculcat, iscoada a dat semnalul si toti au plecat. Invatatura de minte. Chiar si la distantanta, iscoada da semnalul daca sint prea “nerabdator”. Ok am mai mers citeva sute de metri si am ajuns la stolul de la care am luat prima iscoada. Alta iscoada statea sus pe craca. Am oprit la 91m, am trecut incet prin tot ritualul de tragere si….. plici, iscoada a picat si stolul a zburat. Ok, iscoada 2 in punga. Tot dupa acelasi ritual am mai luat inca 5 iscoade, dupa care am zis ca ajunge. Aveam 7 in punga. Personal nu prea voiam sa-i curat, dar Jason a zis (cu jumate de gura) ca ii curata el.

Deja se facuse ora 3 PM si pe la 3:45 PM as fi vrut sa fiu in foisor pentru ca la 5 PM pornea hranitoarea. Era timpul sa ma intorc. I-am dat gaz inspre tabara, dar pe drum am descoperit locul in care au fost abandonate toate carcasele de caprior doborite in tot sezonul. Unele erau deja doar schelete, dar altele, erau doar de saptamina trecuta. Erau citeva capete care inca aveau blana pe ele. Mi-am zis ca e timpul sa testez un pic teoria mea de balistica terminala despre 22lr. Adica chipurile ca 22lr subsonic e in stare sa ia o capra. Asadar m-am asezat la 54m m-am pus in pozitia semiculcat, si am tras intr-un cap de capra vreo 10 focuri. Toate in plin, toate in “frunte”, si toate nimerite unde am ochit. Satisfacut si plin anticipatie, m-am apropiat de capul cu pricina si am luat un batz cu care sa testez “gaurile”. Cu betishorul am incercat sa nimeresc o gaura de glontz. N-am dat de niciuna. Niciunul de gloante nu a patruns. Ok, capul de capra a fost mai tare decit placajul de 2 cm. Hai sa miscorma distantanta. 30m plici-buf de 5 ori… glontul n-a patrus. 3m plici-buf de 5 ori…. glontul n-a patruns. Frustrat am zis ca poate nu nimeresc eu gaurile cu batzul de test. Am ales un craniu albit fara pic de tesut moale si am tras in el. N-am facut nici o gaura in el. Asadar teoria mea ca 22lr subsonic poate lua o capra …. nu face doi bani. Poate ca se poate dar nu cu subsonic. Sau poate ca merge si subsonic daca nimeresti intre coaste. Dar timpul a trecut si nu mai aveam vreme de experimente. Calare pe ATV si fuguta cu 60 km/h inspre tabara. Cind am oprit ATV-ul la ruloata inca aveam praf ridicat la o jumate de km in urma.

Am luat si 308-ul pe linga 22lr si am pornit din nou fuguta fuguta inspre foisor. Jason a zis ca e obosit si se culca devreme. Asadar am ajuns in foisor singurel si m-am pus pe pinda (adica plictis). Vremea a trecut, a venit ora 5 PM, a pornit hranitoarea si nici urma de caprior. Un jackrabbit “nesimtit” a inceput sa dea tircoale porumbului raspindit de hranitoare, si crezind ca a pacalit toti pradatorii a inceput sa se infrupte din el. Ma gindeam, sa-l spulber …sa nu-l spulber….. hai sa-l mai las poate e in toata proprietatea o capra infometata si nu vreau sa o sperii cu zgomotul impuscaturii. A mai trecut o  jumatate de ora, iepurele demult a plecat sa-si faca siesta si a scapat �nepedepsit�. Un gugustiuc, statea pe craca la vreo 60m. Se lasa seara si ma apuca frustrarea, mai ales ca Jason a zis ca tot sezonul n-a vazut decit o capra (pe care a impuscat-o de fapt). Camera digitala era plina de poze de capriori frumosi dar toti ieseau doar noaptea. Asadar cu putin inainte de a se intuneca am luat 22lr-ul, si din foisor, l-am dat jos pe gugustiucul de pe craca. Dupa vreo 10 minute s-au mai asezat 3 gugustiuci pe craca. Daca tot am spart tacerea, am mai pliciuit unul cu 22lr. Si dupa inca vreo inca 10 minute am descoperit 2 pe jos si am pliciuit unul din ei. Din pacate isi iau zborul dupa primul plici si trebuia sa astept altii sa vina. Deja era seara bine si nu se mai vedea hranitoarea decit cu binoclul. Am vazut jeepurile celorlati cum fac cale intoarsa si m-am hotarit si eu sa plec. Dar nu inainte de a culege cei 3 gugu recoltati.

Intors la tabara, am discutat cu ceilalti vinatori si vinatorite. Nimeni n-a vazut nimic. Mike administratorul, spune ca de mult timp nu s-a mai intimplat asa ceva. O pune pe seama ploilor de anul asta si temperaturii ridicate. Spune ca e destula vegetatie in zona acum ca sa aiba caprele ce minca, si nu vin la hranitoare. De asemenea nu e destul de frig si nu ard destule calorii pentru incalzire. Hmmm, o fi, no fi, cert e ca toti ne-am intors cu tolba goala si gura uscata.

Seara insa a fost animata. Foc de tabara si istorii din “folclorul zonei”. Am aflat fel de fel de intimplari despre paznicii de vinatoare, ooops-uri la vinatoare, si istoria unor trofee impuscate local. Cei doi baieti care asteptau sa impuste primul lor caprior aveau urechi de elefant si ochi de melc la toate istoriile. “Mosul”, Mike, si familiea lui, au un accent tipic de south Texas, un ton gutural…..de… cowboy macho ceea ce bineinteles atribuia un iz de “anticariat” la toate povestirile. M-am dus din nou la culcare relativ devreme si am adormit pe fondul unui alt film pe care il vazusem doar odata.

A doua zi

La 4:30 AM a sunat “alarma de contaminare chimica”. Ne-am hotarit sa o punem cu o ora mai devreme, pentru ca sa ramina mai mult timp de “linstit natura” dupa ce ajungem in foisor. Jason, din virful patului a zis ca e obosit, si vrea sa continue sa doarma, asadar iar urma sa ma plictisec vreo 2 ore pina se face lumina. Buimac de somn, m-am imbracat, tras bocancii pina la genunchi cu sireturi lungi de poti intinde haine pe ele, verificat echipamentul, pus carabinele pe atv, rucsacul in spate, cagula, manusile …. si am am “dat bice” la  ATV. Cu ochii pe jumate lipiti era sa nu nimeresc poarta de iesit din curte. Apoi am vazut ca nu este  poarta, apoi mi-am dat seama ca cineva a inchis poarta peste noapte sa nu iasa vacile. M-am dat jos de pe ATV, am deschis poarta, am nimerit cu ATV-ul gaura lasata in loc de poarta si am accelerat din nou. Vintul de pe ATV m-a trezit de-a binelea pina am ajuns la foisor. Am carat carabinele sus in foisor, am dat drumul la incalzire si m-am pus pe plictis pentru urmatoarele doua ore. Asa credeam eu. Era un cer superb afara si in noaptea aceea a fost ploaie de meteoriti. Zici ca tot cerul celebra Anul Nou. Pacat ca n-am avut aparatul de filmat la mine. Timpul a trecut si a inceput sa se lumineze. Cum a dat primul fir de lumina la orizont, am pus binoclul la ochi. Puteam vedea bine hranitoarea cu binoclul, desi nu o vedeam cu ochiul liber.  Daca pot vedea cu binoclul pot vedea cu luneta si in caz de capra, puteam trage. Buuun, am lipit ochii de binoclu inca 2 ore. Intre timp se facuse ziua de-a binelea. Oamenii stiutori s-au dus in foisoarele lor pe la 6:30 AM, numai fraierii ca mine erau sa doboare gardul pe la 4:45 dimineata. Dupa 2 ore de facut una cu binoclu, si uitat la hranitoare, in spate in fata, pe dreapta, stinga, pina si la cer, nici urma de capra. Nici macar iepurele din seara precedenta nu si-a aratat urechile, macar de ciuda.

Asadar am plecat din stand si m-am dedulcit la gugustiuci. Pe fondul frustrarii ca n-am vazut nici o capra, m-am plictisit repede si de ei. Nu mai era nici un fun, era ca un algoritm, apropiat de gugu, masurat distanta cu telemetru, miscari lente, plici, gugu cu “rotile in sus”. Am venit in tabara cu recolta de gugu si Jason a zis ca nu are nici un chef sa-i curete, asa ca le-am dat la toti drumul….la pisica locala care probabil a facut o petrecere de an nou cu toate pisicile din zona.

Cind am ajuns eu in tabara toata lumea era prezenta si “mincata”.  Am intrebat daca a vazut cineva ceva. Nimic, nimic nimic. Toate caprele din zona ne faceau in ciuda. Toata lumea binocla kilometri de teren, fara sa vada altceva decit vegetatie, pasari, ocazionalul iepure ….. si unii pe altii. Am glumit intre noi ca daca o tine tot asa o sa impuscam una din vacile care se plimba libere pe teren. E 1000 USD la proprietar, dar o impartim si e o gramada de carne.

M-am dus si eu in rulota sa maninc. Jason mi-a pregatit si mie micul dejun din capra impuscata si afumata de el. Bun, m-am lins pe degete si am inceput sa discutam in care foisor sa mergem deseara. Toata lumea s-a hotarit sa schimbe foisoarele pe motiv ca n-au vazut nimic. Cum nu stiam bine incotro sa ma asez, Jason si cu mine am incalecat calul mecanic si ne-am dus sa vizitam alte foisoare. Jason a ales un foisor vecin, unde planuieste sa schmibe locatia foisorului lui. Actualul chirias, nu va mai vina pe proprietate, pe motiv ca a calcat pe bec si a impuscat mai multe capre, fara autorizatie de la “old papa Mike”. Eu am ales un foisor de la marginea proprietatii, din partea de nord. Din pozitia respectiva puteam vedea aproape toata proprietatea. Puteam vedea capra de la un km si planuiam sa trag pina la 600m daca prindeam o ocazie favorabila. Ne-am intors si am comunicat la toti pozitiile noastre, dupa care Jason mi-a dat un “ride” pina la foisorul ales de mine. Am ajuns in foisor pe la 1:30 PM si urma sa stau lipit cu ochii de binocul pina pe la 6:30 seara cind venea cineva sa ma aduca inapoi in tabara.

Am urcat in foisor si …hmmm…diferenta  fata de foisorul nostru era cum sa spun…..majora. Hotel de 5 stele versus motel. Nu tu ferestre care se inchid sa nu te bata vintul, nu tu incalzitor, etc., Tabla era indoita pe alocuri si vintul isi gasea fel de fel de gauri prin care sa intre si sa iasa. Usa sa inchiedea cu o sirma si un cui. Cind batea vintul usa facea zbang-clank si viceversa. Si a fost vint de cca 30 km/h tot la 10 minute. Dar a fost un vint caldutz, un soare blind ca si de toamna romaneasca, totul intr-un peisaj linistitor numa bun de relaxat. Am pus gluga pe cap, m-am blindat si n-am simtit nici un vint. Frig nu era oricum. Am luat telementrul si am masurat toate punctele importante in jurul meu. De asemenea am pus carabina la ochi si am incercat toate unghiurile de tragere pentru a decide pozitiile cele mai stabile. Dupa vreo 2 ore au aparut 2 colegi “de suferinta”, fiul si fica lui Mike dupa cum aveam sa aflu, care s-au plasat mai sus si mai jos de mine la cca 1.5 km fiecare. Pe unul nu-l vedeam dar pe celalat il vedema binisor prin binoclu. Asadar am pus dioptriile la ochi, am impartit zona in sectoare, si am inceput sa “matur” cu binoclul toti pomii, arbustii si tufele din zona. Imi lua citeva minute bune o scanare de 360 de grade. Dupa o scanare faceam o pauza si ma uitam cu ochiul liber. Nimic, nimic, nimic. Pina pe la 4:30 PM cea mai importanta vietuitoare pe care am vazut-o a fost un fluture. Pe la 4:30 PM s-a umplut de porumbei si pasaret pe o raza de 100m in arbustii din jurul hranitorii. Dupa cum a-ti ghicit la 5 PM a pornit hranitoarea si a livrat cina de porumb la tot pasaretul din zona. Toate zburatoarele au luat cina pe fuga dupa care s-au dus la nani. Oricum pentru mine in plictisul universal, hranirea pasarilor a fost eveniment notabil si m-a mai tinut in stand inca o ora buna fara sa fiu tentat sa impusc nici un arbust mai rasarit sau vre-un bolovan mai indraznet.

De data asta nu am mai luat carabina 22lr cu mine ca sa nu ma tenteze sa sparg tacerea la vreun gugu. Incet incet se lasa seara. Din departare am vazut vacile apropiinduse de foisorul meu. In gindul meu stiam ca daca ajung la mine, s-a terminat cu orice sansa de capre. Bineintelesc ca Murphy trebuie ca spune  undeva in filozofia lui pesimista, ca daca vacile iti pot strica pinda o sa ti- o strice. Asadar Joina, Ruxana, si Bimbor au facut stinga hotarit cind au ajuns in dreptul foisorului meu, si s-au indreptat spre mine pentru o discutie filozofica amicala. In sinea mea am pregatit un discurs lung si plin de patos pentru ele si am inceput sa-mi string lucrurile. Pina acum era deja seara de-a binelea. Cei doi vecini ai mei au pornit amindoi cu Jeepurile inspre mine sa ma ia, si sa mergem toti in tabara. Farurile veneau intins spre mine si cel mai apropiat mai avea vreo 5-7 minute pina ajungea la mine. Am terminat impachetatul si cu capul plin de discursul pentru vaci, m-am intors sa plec.

Cind m-am rasucit, cu coada ochiului, am prins o umbra in desisul din apropierea hranitorii. Nu putea fi vaca, s-a miscat prea repede. Era ori o iluzie ori……oare se poate sa fie o capra? M-am intors febril sa verific. Binoclul si telemetrul erau in rucasc deja, asa ca am luat luneta la ochi, am pus-o pe zoom minim (6x) si m-am uitat la tufisurile din apropierea hranitorii. Dupa citeva secunde, intradevar si-a itit silueta neincrezatoare  chiar o capra. Era prima capra pe care o vazusem in tot acest timp, nu era un iepure pe care imaginatia mea doritoare il facuse imens, nici o vaca mai supla. Era  o capra timida, care a iesit din desis in punctul cel mai apropiat de hranitoare. Era un whitetail si nu un mule deer deci era legala de doborit in perioada respectiva.

Tot ce s-a petrecut pe urma s-a petrecut in decursul a citeva zeci de secunde…dar s-au petrecut multe lucruri. Stiam distanta pina la capra, 110m pentru ca era la hranitor, masurat si catalogat in prealabil. De la distanta asta puteam sa lovesc capra in care ochi voiam, asadar am decis pentru o lovitura la cap. Nu voiam sa risc sa faca nici un centimetru dupa lovitura, voiam sa cada pe loc trasnita de “caninul cu virf de polimer”. Mi-am dat seama ca luneta e zero-ed pe 200m si nu 110m. Nu-i nimic, o sa ochesc 3.5 cm mai jos. Capacele erau puse la turetele target style si nu mai aveam timp sa ajustez. Oricum era prea intuneric ca sa vad bine marcajele pe turete si deci ar fi trebuit sa merg pe simtz tactil. Ar fi luat prea mult. Am ochit…dar capra isi ridica capul tot timpul….ii era frica. Lua o imbucatura si ridica capul si se uita in toate partile, am ridicat si eu punctul de ochire. Iar si-a coborit capul sa ia o imbucatura de porumb, iar am coborit tinta cu ea…dar cind sa trag iar l-a ridicat. Farurile Jeepurilor se apropiau parca tot mai repede si din clipa in clipa se va auzi motorul si capra o sa dispara intr-o fuga nebuna, si n-o sa se opreasca decit in Mexic. Am schimbat tactica intr-o fractiune de secunda, capul era prea mobil la capra mea fricoasa ca sa risc o lovitura. Am hotarit sa trag la blat. Ce zicea violiv? Daca tragi in vasele de singe majore cade mai repede, daca tragi in inima mai mege un pic. Ok, o sa trag in partea de sus a inimii, sa lovesc si vase majore, dar ca un bonus, o sa trag prin picior ca sa nu mai faca nici un pas. Am ochit unde voiam sa ajunga glontul si am coborit un pic mai jos si apoi…..am tras. Dupa foc, mi-am dat seama ca orele de poligon s-au meritat din plin. Poza tintei, pozitia capului, respiratia si apasarea tragaciului au fost ca pentru o tragere din poligon, dar nici nu m-am gindit la ele sub presiunea farurilor care se apropiau. Totul a fost automatic, chiar si deciziile. Dupa foc, am reulat repede tinta, pregatit de a doua lovitura. Nu stiu cind am actionat boltul dar stiu ca aveam al doilea cartus in camera. Am apucat sa vad cum capra si-a “secerat” picioarele din fata si a cazut pe partea dreapta. Lovitura a fost de pe stinga spre dreapta. N-a mai facut nici un pas….., n-a trebuit sa merg dupa ea in desis. Am coborit repede din stand si am fugit la hranitoare. Dupa vreo 30 de secunde a ajuns primul Jeep la standul meu dar s-a oprit derutat pentru ca nu m-a vazut acolo, i-am facut semn cu lanterna ca eram la hranitoare. Ajuns linga capra am descoperit ca era caprior. Avea vreo 45 kg si avea doua coarne mici, ambele rupte si acum ii cresteau din nou. Zacea acolo unde l-a lasat 308-ul intr-o balta de singe, semn ca lovisem vase mari si probabil si inima.

Fica lui Mike, dupa ce a vazute capra, a avut un zimbet pe buze si un comentariu “Ai luat spike-ul care il urmaream demult”. Spike e jargon pentru caprior de selectie, caprior care are coarnele deformate si are de obicei doar un sigur corn, sau chiar doua dar fara ramuri, desi e matur. S-a bucurat de capriorul meu si eu am apreciat sinceritatea ei. Am facut semn cu lanterna ceilulat truck sa stie unde sintem si a ajuns si el. S-a dovedit ca era fiul lui Mike, un “cowboy” cam de o seama cu mine. Ne-am uitat toti la caprior. In afara de coarnele rupte, era sanatos, matur si avea urme din luptele anteriore. L-am incarcat in truck-ul lui Mike si capriorul a pornit spre tabara in truck. Eu “m-am incarcat” in cealalta masina si am luat-o incetisor spre tabara, schimbind discutii cu …fata lui Mike. Pe drum am acordat cedeaza trecerea la o vaca cu vitel care a trecut �pe rosu� asa ca am intirziat un pic.

Am ajuns in tabara la citeva minute dupa “caprior”. Am descoperit ca in tabara era deja agitatie mare. Capriorul meu era deja agatat cu capul in jos intr-un protap similar cu cel in care se jupoaie miei pe la noi prin Bistrita. Toata tabara cu mic cu mare era in jurul lui, ficare cu cite o bere in mina sau un Sprite, dupa virsta. Insa nu s-a atins nimeni de el pina n-am ajuns si eu. Le-am spus sa nu se atinga pina nu-i fac poze. Din pacate telefonul meu a ramas fara baterie si n-am putut face poze la locul faptei.  Dar prietenul meu i-a facut in �agatatoare� cu iPhone-ul.

Dupa  poze le-am dat dezlegare la jupuit si curatat. Eu spre rusinea mea nu prea imi da ghesul sa ma murdaresc pe miini, nu in “redneck country” unde fiecare cowboy jupoaie, si transeaza o capra cu ochii inchisi si o mina la spate. Dupa poze Mike si fiul lui s-au pus pe treaba si instructaj…. pentru mine,  pentru cei doi pusti care voiau sa invete “macelarie”, dar si pentru ceilalti vinatori care au avut fel de fel de intrebari. Ce m-a umplut insa de “fluturi in stomac” a fost un comentariu, dupa ce a fost jupuit si i s-a deschis cutia toracica. Inima era distrusa, ambii plamini perforati, vasele mari sectionate si ambele picioare din fata atinse. Unul din copii a intrebat dupa ce sa- uitat la traictoria glontului, “Cine l-a impuscat?”.  Imaginea de mai jos arata gaura de intrare. Cea de iesire e cam tot la fel de mare insa nu am o poza buna pentru ea.

Le-am spus ca plec intr-o ora spre casa, asa cum ii promisesem sotiei si inca era timp sa ma tin de cuvint. Asadar, dupa ce a fost jupuit si spalat, actele completate, am trecut la cina. Cina era pregatita de sotia si fica lui Mike. Snitel de capra, cartofi copti si macaroane. N-a fost multa varietate dar a fost bun si indestulator. Pentru “nu stiu care motiv”…..am avut loc in capul mesei, nu s-a asezat nimeni acolo desi eu am ajuns ultimul la cina dupa completarea actelor. De asemenea de fiecare data cind mergeau la frigider sa-si ia cite o bere, ma intrebau si pe mine daca vreau ceva, asa cum m-au intrebat si de ultima portie de snitzel. Se pare ca Savageul meu negru, cu aspect de unealta agricola, a cistigat un pic atentie in mica noastra tabara.

Mike s-a uitat in prima zi cish la ea, si ma intrebat “Ce-i aia?”. S-a dovedit ca “aia”  a luat singura capra din toata saptamina, cu o lovitura in conditii de vizibilitate scazuta, si cu o lovitura …ei bine, cel putin din punctul lor de vedere, de invidiat. Fiul lui Mike a facut un comentariu la cina batindu-ma pe umar si rizind larg: “City boy, ai impuscat prima capra care ti-a iesit in cale.”. Am simtit unda de amar si frustrare din vorbele lui. El, nascut, crescut la fata locului nu impuscase nimic de mai bine de o saptamina. A vazut un cerb la cca 300m la care n-a tras (ah de ce nu mi-a iesit mie, dar….m-am bucurat si de �spike-ul� meu). Ce sa-i faci, fiecare cu norocul lui. I-am raspuns in “limba lui” cu acelasi zimbet larg: “La cum au fost ultimele zile, sa fi bucuros ca nu am impuscat o vaca.” Nu stiu niciunul de hobby-ul meu pentru arme si pentru trasul la distanta. Nici eu nu le-am spus. Pentru ei vorba multa aduce neincredere, dar gaura din capra rezolva orice dubiu.

La plecare am schimbat citeva telefoane cu ceilalti vinatori, si spre suprinderea mea cind sa ma urca in masina a mai plecat un truck inspre iesire. L-am ajuns la poarta de iesire din curte. Era unul din pusti la volan. Nu pleca de fapt, tataul lui il trimisese sa-mi deschida poarta de la curte. Era pustiul care a intrebat cine a tras. Hmmm, surpriza placuta pentru mine, “city boy” urca in ranguri.

A doua zi am aflat ca nimeni n-a impuscat nimic. Mike l-a care ii dadusem capra mea,  i-a dat-o la…… Chris, pustiul care mi-a deschis poarta.

Autor, dtdpuu (Cristian C.)

Nu s-a risipit, parcă bine mirosul florilor de soc si nici nu s-a stins încă mireasma frăgutelor pe firava tulpină, când într-o dimineată privind roua de pe frunzele de trifoi sălbatic, el, omul cu puscă simti că o căldură ciudată îi cuprinse partea de deasupra cosului pieptului. Apoi o stare de slăbie coborî până la fluierele picioarelor. Se rezemă de un păr bătrân, pe care tot asa îl stia de copil. ” Ce am oare?”. Îi trecură multe prin minte. ”Oi fi beteag?”. Nu simtise vreodată vre-un semn de boală. Era încă în putere. Toată primăvara asta muncise fără să simtă osteneală. De multe ori nici duminica n-avea astâmpăr, după amiază îsi luase pusca si plecase de acasă. Se îndreptă către casă si fără să aibe în gând se duse tintă la cărindar.

”Sânzâienile. Doamne, asta-i. Îi vară.” Asa-i, nici nu simtise cum trecuse primăvara. Se spunea că în această zi si Soarele la răsărit se spală pe ochi pentru că se simte obosit si roua din ziua de Sânzâiene este apa care se prelinge de pe fruntea lui,iar la amiază pe cer stă clipe multe să-si astâmpere oboseala. ”Da, e capul verii”. Asta era semnul omului si ceea ce-l facuse pe el sa se simta asa, precum pe Soare. Cum, oare nu presimtise până acum, el, că e vară, doar de mult îi spusese vecina de peste drum, că ”anu ista n-o veni uliu la pui, vecine, că am pus sub closcă o pietricică să fie puii tare ca piatra”. Apoi vazuse holda de secară înspicată si plină de maci rosii. Si fusese si dupa crengi de tei în jinătoarea de Rusalii.

Se sili să uite toate astea si încercă să se bucure de ceea ce va veni. Uitase si de incrâncenarea cu care se suise să vadă nunta gotcanilor, de noaptea acea grozavă în care se culcase fără foc că-si înmuiase iasca în zăpadă si auzise urlând lupii pe Chicera Tocii de i se asprise părul pe cap si de cele trei pielicele de sângeap care îi înfrumusetase lavita din tindă.

Nici de ar fi stat la focul de camenită nu i-ar fi fost mai luminat chipul. ”Tapul”. Aceea vietuitoare gingasă pentru care avea o slăbiciune aparte. Respira greu de nerăbdare. Veni si timpul sa se ducă la întâlnirea cu vedenia rosie a poienilor. Păsea încet prin iarba înaltă cu spic ca de trestie. Se mai oprea si asculta. Stia acest tap de câtiva ani si amu venise timpul sa-i puna capul într-un musuroi de furnici ca apoi să-l poată agăta mândru de grinda de goron de la târnatul casei. Ajunse aproape de o mejdie largă din bolovani adunati unul peste altul. I se părea atâta de cunoscut locul. În vreme ce se chinuia să afle de ce ii asa de aproape locul, păsind înainte privirea îi căzu pe o ridicătură ce semăna cu un mormânt. Privi mai încolo si văzu crucea din lemn de prun înegrită de vreme.

”Unchiul Găvrilă”. Primul lui învătător într-ale pustii. Se întristă în timp ce îsi pleca smerit capul. Brusc îsi aminti de cum îl scăpase bătrânul vânător din mâinile nanei Fira când îl prinsese fugind după un ied de căprioară prin ghijdeiul babei pe când era copilandru. ”Apoi nană Firă lasă pruncu în pace”. Nu vrusese si îl tinea trăgându-l de părul de după ureche. ”E rău.Mi-a încâlcit iarba” zisese bătrâna. ”Apoi unde ai văzut dumetale, nană Firă prunc bun si babă frumoasă?” Făcuse baba o mutră acră si îi dădu drumul din strânsoare. Apoi îi povesti bătrânul multe. ”Iedul e ca tine copile. Vai de pruncii orfani. Când îi fi mare poate îi reusi să vă măsurati pe puteri”. Îsi mai plecă odată capul în amintirea mosului.

Săltă pusca pe spate si se îndepărtă.Se aseză jos în iarbă. Nu se mai ridică, stătea întins pe spate si privea seninul cerului. Multă vreme. Era atâta liniste că îi era frică să n-o tulbure ridicându-se. Soarele se ducea spre asfintit si îsi aminti că era acolo spre a săvârsi o jertfă în fata căreia se va închina pios. Nu apucă să se întoarcă că se si opri ca o stană de piatră. Tapul era la capătul dumbrăvii cu capul ridicat. Îl simtise. Sări ca fulgerul prin niste pâlcuri de ferigi si apoi se pierdu prin puietul de fagi si paltini. Omul îsi puse mâna după ceafă. Nu era supărat. Parcă se bucura că va mai trebui să vină. ”Altădată ”.

Încet se coborî pe Doalma cea Mare. În jur pădurea verde. Îsi luă în mână câteva cirese sălbatice, si plecă mai departe. Se vedea jos pe Rostelec câmpul pistritat de bucate. Va merge acolo la pitpalaci cu ortacul Codru după el, în linistea diminetilor de Gustar. Apoi va fi vremea popestilor dibaci în a se feri de pocnetul pustii. La adăpostul tufelor de lemn câinesc de sub Dealu Deacului o să astepte întoarcerea porombilor de pe miristi, acolo unde se lasă umbrele cu mult înainte de asfintitul, iar apa de la izvorul Recii astâmpară setea. Se va abate pe la duiumul de viziuni din Ponor ca să mai rărească din neamul rău al vulpilor având încet si cu grijă să nu fie trădat de curioasele zăici. Nu va uita nici de făcutul frunzarelor din salcie căprească din Tăietura lui Toader. Si cum nu se va veseli sufletul omului de tot ce-i în jurul lui, când se va întinde pe covorul de muschi din bătrâna pădure a Curăturii si va urmări cum îsi învată puii să zboare perechea de corbi care de ani buni s-au aciuat pe Stânca Fuiului, sau va sta să se uite la lupta inegală a grangurului galben cu uliul nepăsător de un asa dusman. Ajunse aproape de casă si încercă sa-si mute gândurile în altă parte. Vor mai fi ele multe dar nu se poate gândi la toate odată. ”Este vreme”. Doar e vară….

Autor, tristan