Va aflati in categoria Specii de vanat.
“Au plamadit-o inaltimile muntelui – acolo unde crestetele poarta ocalele nevazute ale cerurilor – din cutezante si din gingasii, au intarit-o stancile din crita; au agerit-o vanturile si au sagetat-o tancurile, piscurile si haurile.
Asa a ajuns sa imparta cu vulturii imparatia neprihanirilor. Suisurile ei pieptise, sariturile cele mai pline de cerbicie te tin cu sufletul la gura…” – Eugen Jianu. Citeste mai departe…
Ierunca (Tetrastes bonasia rupestris) face parte din ordinul Galinacee, familia Tetraonidae. Denumita popular gainusa de alun, este la noi în tara cea mai mica si cea mai numeroasa reprezentanta a familiei acesteia de cocosi salbateci. Pasare sedentara, fidela locului de trai, îsi trage numele de la expresia latina ”bona assa” însemnand ”mâncare minunata”.Asadar a fost remarcata înca din antichitate fiind pomenita si de Horatiu în ale sale ”Epistole”. Mergând mai departe pe firul istoriei în Evul Mediu capata denumirea de ”cibus laudatissimus”. În tara noastra prima referire la acesta pasare este facuta de D.Cantemir care strecoara o observatie eronata si anume, ca ierunca este o pasare surda: ”Daca gaseste un vânator si o suta într-un copac, pe toate le poate împusca pe rând si celelalte privesc cum cad una dupa alta”. Este o afirmatie în contradictie cu oricare simt de conservare si de aparare a vietii. Vikingii au pomenit-o într-o legenda conform careia, ierunca , la origini, ar fi fost una dintre cele mai mari pasari,dar in timp s-a tot micsorat si va continua sa se micsoreze pâna va ajunge sa se strecoare prin urechea acului. Citeste mai departe…
“Când vorbim de vânatoarea de rate, ni se zareste în imaginatie ceata patrunzatoare a zorilor,apa înca amortita de lunga noapte de iarna, apoi suieratul specific al aripelor care strabat aerul tare de dimineata, discul solar chinuindu-se sa-si faca loc printre imobilitatea cerului…,frumusetea serii ,frigul care începe sa arda obrajii, statura imobila a vânatorului asezat între trestii si papura,din când in când ,tremuratul aproape imperceptibil al chematorii si în fine siluetele acelea care se profileaza pe vazduhul aproape patruns de întuneric. Si povestirile…” (Sever Lazau) Citeste mai departe…
Dintre toate reprezentantele familiei Columbidae, porumbelul gulerat sau porumbelul popesc este cel mai mare si mai raspandit. La noi in tara este o pasare mai putin vanata, spre deosebire de unele tari europene unde deschiderea sezonului declanseaza o adevarata exuberanta. Este o pasare a tuturor contrastelor: daunatoare, in Regatul Unit unde se pun premii pe capete de pasare, deoarece fac pagube mari campurilor cerealiere sau mistica in Franta unde se crede ca de pe masa Sf. Hubertus nu lipseau niciodata porumbeii rumeniti in frunza de cicoare. La noi in unele zone ale tarii exista credinta conform careia cantecul sau putin taraganat pe ‘ r ‘ ar insemna in traducere ‘lucru rau’. Mai are si alte denumiri prin popor, precum porumbel salbatic, hulub mare, gulub, golamb cu guler.
”Prepelita-pistrita, dar mai pistriti îs puii prepelitei pistrite”.
O pasãre micã cu un suflet mare face sã rãsune holdele. Apoi dupã ce si-a durat cuibul si si-a crescut cu multã grijã si-ndoitã dragoste puisorii, veghindu-le pârguâtul, pitpalacul, care s-a prefãcut în prepelitã dolofanã, adunã patimile celor dintâi vânãtori ai verii, stârnindu-le câinii si pustile. Si dacã a trecut cu bine impasul îsi gãteste aripile pentru cãlãtoria cea mare a neamului sãu, cãlãtoria care o va purta tãcutã peste mãri si tãri.
”Pit-pi-tic; pit-pa-lac; am fost si am plecat”.
Am sã mai vin si la anul, bucurând mosnegii care, auzindu-mã, stiu cã vor mai avea un an bun înaintea lor…”
-Eugen Jianu- Citeste mai departe…
