ETICA ŞI MORALA VÂNĂTORII
Viitorul vânătorii va fi determinat de trei aspecte:
I. Va mai exista vânat?
II. Care vor fi condiţiile şi reglementările legale ale vânătorii?
III. Caracteristicile vânătorilor.
Azi în Europa, din punct de vedere legal, oricine poate fi vânător. Acest fapt pe de o parte este o mare reuşită, dar totodată reprezintă şi o mare ameninţare. Practic poate fi vânător oricine poate suporta cheltuielile acestei activităţi. Nu există niciun fel de limitare legată de însuşirile celor care devin vânatori. Azi succesul este cel mai important, iar acesta înseamnă în primul rând cantitate.
Cultura are trei componente majore:
calitatea intelectuală a oamenilor, obiceiurile, ceremoniile, credinţa religioasă, ceea ce-l distinge pe om de animale;
pregătirea profesională, experienţa;
diversitatea infinită a instrumentelor folosite de om în cadrul vânătorii.
Arta se regăseşte în istoria omenirii, prima dată în picturile şi desenele din peşteri. Aceste opere de artă, reprezentând fără excepţie scene de vânătoare şi animale pe care le vânau strămoşii noştri, aveau scopuri didactice şi spirituale.
Cultura nu este altceva decât modul în care ne comportăm.
Cultura se dezvoltă mereu iar fiecare generaţie are reponsabilitatea ei în această dezvoltare.
Morala este modul în care gândim. Morala şi etica înseamnă acelaşi lucru. Morala este un sistem de cerinţe creat şi verificat de membrii unei comunităţi. Verificarea respectării regulilor stabilite se desfăşoară prin observaţie, bârfire – defăimare, şi prin excluderea din comunitate. Esenţa este că individul este obligat să aleagă între bine şi rău. Acest sistem are trei nivele: general, local sau naţional, şi profesional. Sistemul de cerinţe amintit se poate manifesta numai prin fapte. Nu există cazuri când un om se caracterizeză prin morală dar aceasta nu se manifestă în fapte.
Morala se regăseşte şi în lumea animalelor. Este un bun exemplu scroafa care acceptă purceii rămaşi orfani. Toate faptele care presupun sacrificiu de sine reprezintă germeni ai moralei.
Platon afirma că bazele moralei sunt: înţelepciunea, curajul şi cunoaşterea măsurii. În timpul cavalerilor morala se baza pe fidelitate, curaj şi onoare. Conform valorilor burgheze morala era reprezentată de libertate, fraternitate şi egalitate. Morala socialistă se baza pe subordonarea intereselor individuale faţă de interesele comunităţii. Fiecare dintre noi are propria ordine de valori în funcţie de cultura indusă acasă şi învăţată în sistemul şcolar, dar modul nostru de gândire rareori mai are ceva în comun cu cel al oamenilor vremurilor trecute.
Nu se poate vorbi despre morală sau etică de vânătoare.
Morala europeană indiferent de crez şi de confesiune se bazează pe cele zece porunci.
Morala este un sistem de relaţii, şi importanţa ei creşte în cazul apariţiei inegalităţii raportului între părţi. Un exemplu este raportul inegal dintre medic şi pacient. Raportul dintre vânător şi vânat este de asemenea inegal.
Asocierile ocazionale nu sunt comunităţi, nu au rol de educare sau tragere la răspundere. Fără comunitate nu există morală. Comunitatea are putere de coeziune. Vecinii dintr-o colonie, partidele politice nu constituie comunităţi. Nu există tragere la răspundere, nu există morală. Nici noi vânătorii nu constituim o comunitate solidă, categoria noastră se caracterizează prin asocieri ocazionale de interes. Interesul nostru al tuturor este legat de activitatea de vânătoare, şi ne asociem numai cu ocazia acţiunilor de vânătoare. La o goană de mistreţ, dacă se cunoaşte din timp locaţia cârdului, prezenţa membrilor vânători este în majoritatea cazurilor mai mare decât la o şedinţă a grupului, excepţii fiind numai la împărţirea cotelor.
La baza eticii de vânătoare stă relaţia dintre vânător şi colegii lui de vânătoare, precum şi relaţia dintre vânător şi vânat.
Pilonii de bază ai eticii de vânătoare :
1. Nu ucide viitorul (animalul mamă).
2. Foloseşte toate părţile rezultate din exemplarul recoltat.
3. Împuşcă numai atât cât să-ţi satisfacă nevoile (aş putea face dar nu fac = nu sunt obligat dar fac = testul moralei)
4. Stima necondiţionată şi mistică faţă de vânat.
Vânătorul adevărat este cuprins de senzaţii duble, contradictorii după recoltarea unui exemplar de vânat mare. Prima senzaţie este bucuria succesului, cealaltă este regretul sau vinovăţia simţită pentru momentul mistic al încetării vieţii. Aici este relevantă amintirea tabloului de vânătoare. După cum ştim tabloul are şi funcţii practice pentru inventarierea rezultatului zilei de vânătoare dar totodată, în special la vânatul mare, tabloul este catafalcul vânatului. Este de dorit ca nici în lumea modernă a zilelor noastre să nu fie sat unde să nu bată clopotele, şi să nu fie vânat mare recoltat care să nu primească onoruri funerare.
Legea este şi ea un sistem de cerinţe care se transmite în formă scrisă, şi este aprobată de guvern. Se caracterizează prin desele şi numeroasele modificări şi prin faptul că organele abilitate ale statului încearcă să le aplice. Legea încearcă înlocuirea moralei. Morala şi legea sunt parţial suprapuse, însă domeniul de aplicare al moralei este mai larg. De exemplu, când urcăm într-un mijloc de transport în comun, este legiferată obligativitatea achiziţionării biletului de transport, dar nu scrie nicăieri să eliberăm şi să predăm locul bătrânilor sau femeilor gravide. Dacă după ce cumpărăm bilet, ocupăm un loc, dar nu cedăm în autobuzul plin locul nostru unei femei vizibil gravide, comportamentul nostru este perfect legal, dar din punct de vedere moral este îndoielnic. Un alt exemplu ar fi când am autorizaţie individuală de vânătoare de mistreţ, scopul vânătorii este evitarea pagubelor produse pe terenurile agricole şi o scroafă cu 5, 6 purcei face mereu ravagii pe o parcelă. Am de ales între a împuşca scroafa şi împuşcarea unui purcel. Oricum aş proceda, în posesia autorizaţiei, fapta ar fi legală. Din punct de vedere moral, şi totodată profesional însă aş putea comite o mare greşeală împuşcând scroafa. Astfel putem spune că legea este minimul moralei. Dreptul şi justiţia ne ameninţă de dinafară, morala ne conduce pe dinăuntru.
Bazele eticii de vânătoare
1. Responsabilitatea simţită faţă de natură
Chestiunea centrală nu este vânătorea şi vânatul deoarece fără natură nu există nici vânat nici vânătoare. Nu poate fi considerat vânător adevărat din punct de vedere moral cel care nu iubeşte natura.
2. Principiul profesionalismului şi priceperii
Nu acel exemplar se poate recolta care se vede în luneta armei, şi în cazul selecţiei nu acela este exemplarul de extras cu care ne întâlnim mai devreme. Cinegeticianul este grădinarul populaţiilor de vânat. Vânătoare se poate face numai selecţionând. Vânatul trebuie recoltat numai după ce a ajuns la maturitatea de eliminare. Acesta diferă în funcţie de habitat, structura populaţiilor pe vârste şi sexe, caracteristicile individuale ale exemplarului, etc. Se poate trage trăgaciul armei numai atunci când aceasta se poate face în mod corect din punct de vedere profesional. Astfel de cunoştinţe nu se pot cere vânătorului sportiv, obligaţia lui fiind numai solicitarea însoţitorului care să fie pe cât posibil paznicul de vânătoare. Vânătorul sportiv nu trebuie să fie neapărat calificat la nivelul la care să poată aprecia fără greşeală dacă un exemplar a ajuns deja la maturitatea de extragere. Poate însă să nu tragă, aşteptând cu răbdare o nouă şi clară posibilitate.
3. Principiul demnităţii animalelor
Utilitatea socială a vânătorii nu poate fi pusă la îndoială, însă corectitudinea ei poate fi. Oricât ne-am grăbi trebuie să căutăm vânatul recoltat şi să ne uităm la el, eventual putem să-l şi eviscerăm personal. Trofeul nu se lasă la organizator, ci trebuie luat. Trofeul este un semn al victoriei. Trofeul de vânătoare este o parte a animalului din speciile de interes cinegetic stabilită de comun acord de membrii unei comunităţi, obţinut în condiţii etice şi legale, cu metode şi instrumente legal admise. Trofeul de vânătoare se poate separa de ilegalitate. Vânatul în viaţă, exemplarul braconat sau cel recoltat care ridică semne de întrebare din punct de vedere moral, toate au blană, craniu, coarne, etc. dar acestea nu sunt numite trofee. Tot astfel, de exemplu, nici craniul de cerb, având pe el coarnele, găsit mort pe teren din alte cauze decât vânătoarea legală, nu se consideră a fi trofeu. Trofeul de vânătoare însă nu se poate separa de persoana vânătorului. Trofeul păstrează amintirea vânătorii şi a animalului, caracteristicile genetice ale animalului precum şi aspecte despre bonitatea fondului de vânătoare.
4. Principiul acordării de şansă
Vânătorul adevărat renunţă de bunăvoie şi fără a fi obligat de nimeni la unele aptitudini, echipamente tehnice şi posibilităţi. Este imorală folosirea instrumentelor şi armelor militare.
5. Principiul colaborării
Ceea ce pentru noi vânătorii este fond de vânătoare, reprezintă pentru agricultor teren de cultură, pentru silvicultor pădure, pentru turist un frumos peisaj natural autohton, pentru pescar pârâu sau baltă cu peşti şi pentru autoritatea sau activistul pentru protecţia naturii, arie naturală de protejat. În viitorul apropiat nu vom mai avea vânat, şi nu vom mai putea vâna dacă nu ne vom putea înţelege cu proprietarii terenurilor. Consensul dintre societatea vânătoare şi cea care nu vânează trebuie realizat. Trebuie să colaborăm cu majoritatea. Realitatea este că vânătoarea este o activitate secundară suprapusă peste alte domenii de activitate de bază şi din punct de vedere numeric vânătorii sunt în minoritate faţă de ceilalţi care trăiesc din folosinţa terenurilor.
6. Principiul cunoaşterii măsurii
Trebuie să găsim cantitatea care este mai acceptabilă, şi să nu depăşim limita. De exemplu, ursul este o specie din care un vânător adevărat împuşcă cel mult un exemplar în toată viaţa, şi aceasta în funcţie de posibilităţile financiare. Nu se poate vâna fără măsură şi gratuit. Să fie vânător numai cine este conştient că aceasta necesită efort financiar şi este dispus să şi plătească.
7. Principiul securităţii
Nu poate exista niciun vânat atât de ispititor pentru obţinerea căruia putem pune în pericol bunurile sau viaţa cuiva. Iubirea, jocurile de noroc şi vânătoarea sunt domenii unde se poate cunoaşte adevărata faţă a fiecăruia dintre noi. Aproape orice este permis în limitele legii, moralei şi securităţii.
8. Principiul păstrării tradiţiilor
Fiecare activitate legată de vânătoare trebuie să fie însoţită de manifestări exterioare. Acestea sunt uniforma, ceremoniile, riturile, botezul vânătorului, respectarea vânatului, executarea tabloului de vânătoare, cultul trofeului, etc. Tradiţiile vânătoreşti sunt foarte bogate, şi merită să fie păstrate deoarece acestea intensifică caracterul de sărbătoare al vânătorii.
10.02.2010
Ing. Farkas Attila
Preluare din Revista de vânătoare Hubertus
Tags: Diverse
