Bine ai venit, Vizitator. Te rugăm să te autentifici sau sa iti creezi un cont.

Logați-vă cu numele de utilizator, parola și durata sesiunii de logare
 

Autor Subiect: Povestea primului trofeu de Cerb Comun  (Citit de 3678 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline claudiu

  • Moderator
  • Membru important
  • ****
  • Mesaje postate: 3389
  • Karma: +0/-0
Re: Povestea primului trofeu de Cerb Comun
« Răspuns #15 : Ianuarie 28, 2010, 05:28:53 p.m. »
  • Publish
  • Publish
  • Decembrie. Ceata, umezeala si un frig de te patrunde pana la oase. Trecuse putin de amiaza cand am hotarat totusi sa ies la panda de seara. Am pornit de la cabana de vanatoare incet spre un observator ce strajuie o poienita in care paznicul imi spusese ca mai iese cateodata un cerb.
    Am luat-o usor la pas pe firul vaii. Aveam de facut cam doi kilometri. Nori grei, plumburii, aducatori de ploaie au inceput sa astearna o burnita rece. Am trecut pe langa doua scaldatori de mistreti unde toata vara turmele s-au racorit dupa arsita de peste zi. Acum erau doar niste balti limpezi, fara urma de animal. Paznicul a ramas acolo sa vada totusi daca mai misca ceva.
    Am ajuns la observator. Putred, abia se mai tine pe picioare. Precaut, am inceput sa urc scara ce paraia din incheieturi la fiecare pas al meu. In sfarsit, dupa ce am urcat pana sus, m-am mai relaxat, sperand ca batrana constructie sa mai reziste macar cateva ore.
    Am incarcat arma, am rezemat-o de unul din pilonii observatorului, mi-am aranjat o patura pe scandura unde urma sa ma asez si am scos din ranita binoclul. Poienita nu era mare, surprinzator de verde insa, mai ales in contrast cu copacii goi, a caror frunza demult vestejita se asternuse ca un covor. In dreapta poienitei era o mica vale, in care un firicel de apa sursura discret.
    Am studiat cu atentie prin binoclu zona si mi-am fixat reperele. Cerbul ar fi trebuit sa apara din stanga mea, dintr-un deset de nepatruns pentru om. Linistea padurii imi dadea fiori. Se facuse deja ora patru. Burnita se transformase intr-o ploaie mocaneasca. Noroc ca observatorul era acoperit, dar, totusi, printre scanduri incepuse sa se prelinga apa.
    In linistea mormantala se auzea numai ploaia, latratul nervos, departat tare al unui caprior deranjand starea de melancolie bacoviana ce ma patrunsese.
    Mi-am indreptat spatele caci imi amortise si am luat binoclul incercand sa patrund desetul din care trebuia sa apara cerbul. Nu se vedea nimic. Am inceput sa scrutez si firul vaii. Am zambit vazand o caprioara cu iada ei ce mergeau sfioase paralel cu izvorul. M-a surprins sa le vad incremenind brusc pentru o secunda si apoi disparand din cateva salturi grabite.  Am lasat jos binoclul si am incremenit la randul meu vazand ce deranjase caprioarele: cerbul iesise in poienita, la mai putin de 100 de pasi de mine.
    Relaxat, majestuos, isi scutura coarnele pline de lastarisul ce se agatase in ele cand iesise din desis. A inceput sa pasca din iarba cruda ce sfida prin verdele ei vremea rece si mohorata.   Inima a inceput sa imi bata ca o nebuna in timp ce adrenalina se descarca in tot corpul.
    Vazandu-l linistit, l-am studiat atent prin binoclu. Corp solid, bine cladit, blana deasa, cu un inceput de guler brun. Coarnele in schimb subtiri, cu cate patru ramuri, furca in varf. Mi-am spus ca e un cerb de selectie demn de glont. Am lasat jos binoclul si in acel moment o pala de vant mi-a umplu narile cu mirosul intepator, de mosc, al cerbului.
    Am luat carabina, am rezemat-o de marginea observatorului, am impins patul in umar si am fixat luneta pe omoplatul cerbului. Imi statea perfect, cu blatul. Poate prea perfect. Am dezasigurat arma, am inspirat adanc , am fixat crucea lunetei si atingand usor tragaciul accelerat, carabina a bubuit.
    Glontul a lovit cerbul in plin, acesta cazand in foc, ca lovit de traznet. Am ejectat tubul in palma punandu-l cu grija in buzunarul hainei, am incarcat si am privit din nou cerbul prin luneta. Era inert. Am asigurat, am rezemat arma de stalpul observatorului si am luat binoclul. Pret de cateva minute l-am studiat sa vad unde a lovit glontul, dar mi-a fost imposibil sa imi dau seama.
     Vazand ca cerbul nu mai misca am hotarat sa cobor la el. Am luat aparatul foto si am inceput sa cobor cu grija, lemnul scarii cedand la una din trepte. Cand am ajuns jos mi-am dat seama ca am lasat arma in observator si in acel moment nu stiam ce rau avea sa imi para.
    M-am apropiat de cerbul cazut si cand am ajuns la cativa pasi de el am vazut iesind aburi pe nari. Cerbul nu era mort. Glontul lovise putin mai sus de unde ochisem, deasupra omoplatului, atingand coloana vertebrala. Nehotarat, am dat totusi sa ma intorc sa iau arma sa ii dau lovitura de gratie, cand cerbul a ridicat capul si a dat drumul unui raget groaznic, care mi-a facut pielea de gaina.  Intr-o clipita s-a ridicat in genunchi, apoi in picioare si dintr-un zvacnet a sarit spre valea ce se afla in marginea poienitei, disparand in adancimea ei.
    Am luat-o la fuga dupa cerb si l-am vazut la cca 50 de metri, prabusit in izvor.  M-am apropiat incet de el. Cand am ajuns langa el, cerbul s-a ridicat fulgerator, si-a aruncat coarnele dupa mine si a sarit din vale inapoi spre locul unde trasesem in el. A reusit sa urce pana pe marginea rapei, unde a ingenuncheat, a incercat sa se ridice, dar s-a clatinat doar si a cazut pe o parte. De data asta parea ca isi da ultima suflare.
    In acel moment a aparut si paznicul, a incarcat arma si vazand ca eu nu am carabina in mana, mi-a intins-o pentru a-i da eu, in sfarsit, lovitura de gratie. Nu a mai fost nevoie, cerbul inchizand ochii. Definitiv. Totul durase cateva minute. Mie mi s-a parut o eternitate.
    Am ingenuncheat langa el si recunosc faptul ca am scapat o lacrima. De emotie? De bucurie? De necaz ca am lasat, involuntar, cerbul sa sufere inutil? Probabil cate putin din fiecare. Dar mai ales pentru ca era primul meu cerb!

    "Pasiunea vanatului...ne vine de departe si de demult - asa de departe si de demult incat, cugetand, simt un aspru fior..." Mihail Sadoveanu
     

    Offline eltorro

    • Membru important
    • Mesaje postate: 2357
    • Karma: +0/-0
    • كافر
    Re: Povestea primului trofeu de Cerb Comun
    « Răspuns #16 : Ianuarie 28, 2010, 06:33:57 p.m. »
  • Publish
  • Publish
  • Felicitari pentru cerb, Claudiu.
    Multumiri pentru povestire. Ai scris-o asa frumos, plin de inspiratie, ca daca ai simtit pe cineva foindu-se in foisor langa tine, ala am fost eu.
    Mi-a placut mult...
    Pricepere trebuie la culesul ciupercilor ...... la vanatoare si pescuit trebuie noroc!  -Victor
     

    Offline claudiu

    • Moderator
    • Membru important
    • ****
    • Mesaje postate: 3389
    • Karma: +0/-0
    Re: Povestea primului trofeu de Cerb Comun
    « Răspuns #17 : Ianuarie 28, 2010, 06:49:39 p.m. »
  • Publish
  • Publish
  • E veche povestea @torro, proaspat recuperata de la meme... dar...ma bucur ca ti-a placut. A fost prima mea experienta vanatoreasca traita atat de intens.
    "Pasiunea vanatului...ne vine de departe si de demult - asa de departe si de demult incat, cugetand, simt un aspru fior..." Mihail Sadoveanu
     

    Offline zenaldiak

    • Membru important
    • Mesaje postate: 451
    • Karma: +0/-0
    Re: Povestea primului trofeu de Cerb Comun
    « Răspuns #18 : Februarie 03, 2010, 06:09:31 p.m. »
  • Publish
  • Publish
  • Frumoasa povestire, totodata cu ceva de invatat din ea....
    ZEN
     

     


    Facebook Comments