Bine ai venit, Vizitator. Te rugăm să te autentifici sau sa iti creezi un cont.

Logați-vă cu numele de utilizator, parola și durata sesiunii de logare
 

Autor Subiect: Managementul fazanului - de Francisc Castiov  (Citit de 1827 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline Milo

  • Moderator
  • Membru important
  • ****
  • Mesaje postate: 1114
  • Karma: +0/-0
Managementul fazanului - de Francisc Castiov
« : Octombrie 02, 2011, 12:49:48 p.m. »
  • Publish
  • Publish
  • Am sa postez cu copy+paste nesimtit articolul de pe alt forum, dar avand in vedere ca Frantz e un promotor al accesului liberei circulatii la informatie, ma risc!!! 
    Am sa ii cer si acordul sa fie totul legal  0444

    ************
    ************

    Materialul "Ecologia si gospodarirea fazanului comun" de Francisc Castiov este aproape gata.
    Mai jos aveti cap. 2. (fara figuri ca n-am timp).

    2. FAZANII DIN INSULA PELEE
    Încep această culegere de informaţie din literatura de specialitate cu o poveste greu de crezut, însă foarte plăcuta pentru un vânător. Înainte de a cita numere şi a analiza cauzele care au contribuit la fenomen, am să reproduc naraţiunea despre zilele de vânătoare la fazani din acel memorabil an 1948, când mulţimea de vânători dadeau dimineaţa buluc de pe bacul care îi transporta de pe continent şi se răspândeau, cu puşca sub braţ şi câinele la picior, pe terenul mărginit al unei insule ca să vâneze fazani. Seara, la pontonul de încărcare, se salutau cu toţii bucuroşi: “Zece şi două!” Aceasta fiind limita de “piese” pe care avea dreptul să le împuşte în ziua respectivă fiecare vânător; zece cocoşi şi două găini.
    Allen Stokes (1956), profesor la departamentul de wildlife management al Universităţii Agricole din Logan, statul Utah (şi între 1947-50 şef de proiect cercetare fazanii de pe Insula Pelee) a scris această poveste extraordinară a fazanilor de pe Insula Pelee, unde s-au înregistrat în jurul anilor 1950 densităţi de fazani neegalate niciodată în lume. Această insulă se află în partea vestică a Lacului Erie (fiind de fapt cel mai sudic pământ canadian) şi are o suprafaţă de aproximativ 4.050 hectare. În anul 1950, în timpul unui “sezon” care a durat patru zile, s-au împuşcat pe insulă 25.000 fazani, reprezentand 617 fazani la fiecare 100 ha. Sau ca să vorbim mai pe limba noastră, 61.700 fazani pentru un fond de vânătoare de 10.000 ha (pentru care, în medie, în România anilor 2000 se aloca o “cotă de recoltă” de 150-200 fazani anual). Ca să fim bine înţeleşi, trebuie adăugat că aceşti fazani au fost sălbatici, înmulţiţi natural, şi că această recoltă nemaipomenită nu a dus la căderea populaţiei ci a fost un fenomen normal, şi s-a repetat câţiva ani buni, atâta timp cât condiţiile s-au menţinut stabile. Ca început, în 1927, s-au eliberat pe Insula Pelee trei duzini de fazani care au găsit acolo condiţii propice. În 1932 s-au auzit reclamaţii despre pagube produse în culturi şi s-a estimat că populaţia de fazani a crescut la peste 20.000 păsări. Fermierii distrugeau cu înverşunare cuiburile găsite fără a reuşi să limiteze populaţia! Autorul citat a arătat cum cauza succesului fazanilor pe Insula Pelee a stat în condiţiile deosebit de bune de cuibărit, astfel s-au clasificat mai multe tipuri de habitat favorabil: (1): pădurici, garduri vii, spinării cu arbuşti dar şi ierburi abundente care au asigurat mascarea bună a cuiburilor; (2): pădurici fără ierburi; (3): păşuni abandonate cu ierburi de peste 30 cm şi cu arbuşti; (4): păşuni active cu iarbă scurtă şi cu puţine tufărişuri; (5): culturi agricole, şi (6): boscetării unde zonele mlăştinoase sunt invadate de buruiană deasă. Analizând distribuţia cuiburilor de fazani s-a observat că 94% au fost situate în locuri lipsite de disturbare agricolă. Terenurile abandonate cu creştere naturală de ierburi şi buruieni au avut în medie 30,6 cuiburi pe hectar, într-un caz au fost găsite 69 cuiburi într-un hectar de pârloagă din care au ieşit 195 pui de fazan, fapt care demonstrează cum în habitat corespunzător fazanii nu sunt deranjaţi de înghesuială (69 cuiburi într-un patrat de 100/100 m). Mai puţin preferat a fost tipul de habitat (1) în care s-au numărat în medie 20 cuiburi la hectar. Cultura de grâu a avut numai 3,7 cuiburi la hectar, iar păşunea activă (cu iarbă care nu maschează cuibul) a avut 6,2. Pe Insula Pelee există o plantă (Rhus aromatica) care creşte abundent peste tot sub formă de tufişuri izolate sau ca aglomeraţii de până la 10 m în diametru. Aceste plante protejează între ele ierburi care nu pot fi ajunse şi mâncate de animalele domestice şi acolo de regulă găinile de fazan îşi fac cuibul, apoi puii se adăpostesc vara în umbra acestor buruieni, iar la urmă şi fructele sunt foarte căutate de fazani.
    Altă cauză pentru abundenţa legendară a fazanilor pe Insula Pelee a fost bogăţia de hrană, în special boabele de soia rămase după recoltare. Însă bogăţia de hrană acolo începe în primăvară cu insectele necesare pentru creşterea puilor. În luna iunie şi iulie apar efemeridele (Ephemerida) în nori atât de deşi încât dacă treci noaptea cu maşina şi le vezi în lumina farurilor ţi se pare că treci prin ninsoare. Ziua dacă mergi prin iarbă eşti în întregime acoperit de aceste insecte. Cu toate acestea efemeridele există doar pentru puii de fazan eclozaţi în prima jumătate a sezonului (ceea ce este realizat în acest caz, cuibarele nefiind distruse nu se recurge la încercări târzii de recuibărit). Începând cu 4 săptămâni puii de fazan mănâncă seminţe, iar la 6 săptămâni aproape 60% din hrană constă din materie vegetală. Aici din nou puii eclozaţi devreme sunt în avantaj, ei pot să se hrănească cu risipa de grâu rămasă după recoltare. Mai târziu acest grâu este arat şi dispare din ogor, însă există din abundenţă greieri, seminţe de ierburi din genul Poa, fructe din speciile Rhus aromatica, Rhus typhina, Solanum dulcamara, Symphoricarpos rivularis, Celtis occidentalis şi Cornus sanguinea. În sfârşit, prădarea este limitată, nu există pe insulă vulpi, numai 9% din cuiburi s-au numărat că au fost distruse de prădători. Izolarea a fost şi ea considerată un factor determinant pentru abundenţa locală a fazanilor pe Insula Pelee, deoarece păsările nu au avut posibilitatea să se împrăştie în jur. În mod normal, în condiţii de neîngrădire, orice populaţie tinde să dilueze concentrătiile exagerate prin dispersare în zone mai puţin favorabile.
    Fig. 2. Tufă de “fragrant sumac” (Rhus aromatica) din Arizona. În SUA această plantă este larg răspândită, însă ea nu creşte în Europa unde avem o altă plantă înrudită, care are aspectul diferit al frunzelor (vezi figura 4, mai jos).

    În 1949 şi 1950 puii de fazani au fost marcaţi şi s-a urmărit câţi supravieţuiesc până în sezonul de vânătoare de unde s-a văzut că aproximativ 60% se pierd în acest interval (de la ecloziune până la începutul toamnei). Deci chiar şi în condiţiile excepţionale de pe Insula Pelee se pierd 60% şi mai rămân încă ca să asigure recolta arătată.
    S-a observat că atunci când populaţia creşte foarte mult găinile părăsesc cuburile, astfel în 1950, 39% din 1.166 cuiburi au fost părăsite voluntar de către găini. Numai în populaţii foarte dense rata abandonărilor a trecut de 10%. Pe Insula Eliza (statul Washington), arată Stokes, 37% din cuiburi au fost abandonate atunci când densitatea de primăvară a găinilor a atins 80 la 100 hectare. De asemenea în California la densităţi de 120-250 găini la 100 hectare rata abandonării cuiburilor a fost 25-45%, ca şi pe Insula Pelee unde la 250-370 găini la 100 hectare în primăvară, 35 – 39% din cuiburi au rămas neclocite.
    După sezoanele de vânătoare 1947 până în 1950, raportul de sexe pe Insula Pelee a fost 7-10 găini la un cocoş. Nu s-a observat scădere a fertilităţii ouălor sub 86%.
    Fig. 3. Aspectul frunzelor la Rhus aromatica.
    Acuma, ca să nu rămânem cu impresia că în America nu ai unde păşi de atâta fazan, am să arăt câteva densităţi mai apropiate de normal. Astfel, Lauckhart şi McKean (1956) prezintă pentru nord-vestul SUA o distribuţie variată până la peste 125 fazani la 100 ha în zonele bune, unde 12-30 cm precipitaţii fac condiţii de cuibărit ideale. Se pare că populaţiile de acolo au cicluri numerice de 10 ani. În aceste locuri se pare că populaţiile sunt limitate de capacitatea de suport în iarnă. Kimbal, Kozicky şi Nelson (1956) descriu pentru câmpiile nordice din America în marea majoritate densităţi între 25 şi 125 fazani la 100 ha.
    În concluzie fenomenul din Insula Pelee s-ar putea prea bine să fi fost unicat. Luând în considerare condiţiile speciale de climă, hrană, absenţa prădătorilor, probabil explozia populaţiei ca urmare a introducerii iniţiale într-un habitat propice, şi nu în ultimă instanţă faptul că s-a petrecut pe o insulă, fără posibilităţi de dispersare. Prin cele descrise mai sus am vrut doar să arăt care este limita superioară la care se poate ajunge. Mă îndoiesc că undeva în România, în condiţii de creştere liberă, fazanii sălbatici pot atinge numerele celor de pe Insula Pelee. Ca să fim cinstiţi cu noi înşine, eu cred că nici nu avem nevoie să recoltăm în fiecare iarnă 60.000 fazani de pe un fond de 10.000 ha. Eu zic că 20.000 ajung!



    Fig. 4. Această plantă se numeşte oţetar pe limba română (Rhus typhyna), creşte în Europa (inclusiv România), creşte şi în America, şi a fost citată de autori ca benefică pentru fazani, asigură adăpost şi produce şi hrană.
    NOTE DE COMPLETARE:
    1. Trebuie sa va spun ca obtinerea de rezultate in gospodarirea vanatului mai depinde si de altceva in afara de cunoastere: trebuie sa vrei, trebuie sa se poata, trebuie sa poti, si trebuie sa faci! La partea cu “sa se poata,” probabil ca la cerb, capra neagra, urs, nu se poate din cauza ca se face deja tot ce se poate (subliniez: probabil, pentru ca nici acolo nu va strica sa auziti ce fac altii, sa comparati, sa incercati). Insa la restul speciilor, in special la vanatul mic, Romania sta deplorabil, domnilor. La partea cu “sa poti” trebuie spus ca avem nevoie sa modificam, mai mult sau mai putin, managementul terenului. Cei care sunteti proprietari veti intelege ca si vanatul are necesitatile sale si ca atare trebuie integrat in planul de gospodarire. Cei care nu sunteti proprietari aveti nevoie sa lucrati cu proprietarul, sa negociati o intelegere. Altfel, daca nu se schimba nimic, si rezultatele vor fi la fel cu cele de pana acuma. Aici nu inteleg la ce, sfinte doamne, ati mai preluat fond in gospodarire?!
    2. Bun, sa zicem ca la acest punct va veti intreba, la ce aveti nevoie de 5.000 sau de 10.000 fazani pe un fond de vanatoare? Nu puteti impusca atatia. Intrebare buna, nu? Pai, domnii mei, prin anii 90 eu am facut vaccinari la vreo 3-4 fazanerii in partea de vest a tarii. Acolo se cresteau fazani in voliere, veneau beneficiarii din Italia sau Germania, ii incarcau si ii duceau acasa. Fazanii aia prapaditi, natarai, cu cozile jumulite erau cumparati pe bani. De ce astia crescuti in salbaticie n-ar costa si ei bani?
    3. In sfarsit o sa spuneti ca in, conditiile actuale, nu va da “ministerul” voie sa produceti atatia fazani, sau daca ii produceti o sa trebuiasca sa platiti pentru ei! Se vede clar ce specialisti in cinegetica are Romania, nu? Cote de recolta de 40 fazani/FV! Intai se fac “evaluarile de efective” (care practic habar nu aveti cum se fac de fapt, vezi materialul, fazan, 11. Metode de investigare a populatiilor), dupa care vin cotele, adica 1 fazan/vanator/an, pe unele fonduri (pai, daca terenul nu-i bun pentru fazan, atunci lasa-l dracului in pace, nu-l mai “gospodari” iar daca este bun, gospodareste-l si nu-ti bate joc!). Eu cred ca specialistii cinegeticieni din Romania ar trebui mutati de la Ministerul Mediului la Ministerul Sanatatii. Singura lor grija este ca vanatorul roman sa nu se ingrase, si sa faca diabet! Astfel de aberatii, adica daca vrei sa faci gospodarire si sa cresti efectivele, va trebui sa platesti arenda in functie de aceste efective pe care le-ai produs tu! Asa ceva este aberant si nu se intampla nicaieri in lume. Dati-mi voie sa-mi pun cravata, domnilor J si sa fac o vizita la Ministerul Mediului, si daca este necesar oriunde altundeva (Consiliul Europei) ca sa pledez un caz just pentru voi. Sa-l pledez cu succes, si stiti de ce, pentru ca il pledez cu autoritate, cu dovezi, si cu dreptatea in spate. Vanatul este o resursa naturala reinnoibila si exploatabila, la fel ca graul sau ca padurea. Iar daca cei care diriguiesc treburile in Romania ar veni sa va puna la plata pentru ca faceti productii bune la ha in agricultura, va dati seama... Pentru vanat, domnii de sus sustin ca rolul lor este sa propaseasca efectivele, sa fie mai multe si mai bune, iar prin felul in care lucreaza ar trebui de fapt sa fie dati in judecata pentru sabotaj! Iata aici (in Florida) care este “MISIUNEA NOASTRA: SA GOSPODARIM RESURSELE CINEGETICE SI PISCICOLE PENTRU BINELE LOR DE LUNGA DURATA SI PENTRU BENEFICIUL OAMENILOR.” Este pus in rama si atarnat pe perete.

    P.S. Imi cer scuze, sunt presat de timp, copiatorul nu functioneaza bine, plec peste cateva zile in tara, nu am efectiv timp sa corectez tot, sa pun diacriticele pentru limba romana si sa includ numere de pagini. Treburile acestea nu se fac in mare graba, insa mie mi-a venit ideea acum cateva zile, asta este. In plus, figurile din “fazan” nu sunt fotografii, ca cele cu plantele, sunt in marea majoritate grafice si diagrame care explica mult.


     

    Offline Milo

    • Moderator
    • Membru important
    • ****
    • Mesaje postate: 1114
    • Karma: +0/-0
    Re: Managementul fazanului - de Francisc Castiov
    « Răspuns #1 : Octombrie 02, 2011, 12:50:11 p.m. »
  • Publish
  • Publish
  • Mutati la Fazan, daca credeti ca trebuie...

    4. DISPERSAREA DE PRIMĂVARĂ ŞI TERITORIILE COCOŞILOR.
    După cum mai departe descriu Hill şi Robertson (1988) odată cu apropierea primăverii, situaţia se schimbă. Nu strică să amintesc că fazanul are un sistem de împerechere rar înâtlnit. Cocoşul este agresiv, teritorial şi el menţine şi protejează un harem de găini cu care se împerechează. Prin urmare sistemul este numit “poliginie teritorială cu harem.” Pe la sfârşitul lunii martie şi începutul lui aprilie găinile părăsesc grupele de iernare şi se împrăştie în teren. Numărul mediu de găini în grup scade de la şase la două, păsările se mută din ariile comune de iarnă în arii disparate de cuibărit. Proporţia grupărilor de găini escortate de cocoşi creşte de la 40% la sfârşitul lui februarie la peste 85% în mai. În această periodă găinile imature se deplaseaza mai departe, astfel Hill şi Robertson (1988) au observat nouă găini imature dispersânduse la 309+/- 126 metri, pe cand 11 găini adulte s-au dispersat la 196+/- 138 m. Atunci când găinile se dispersează şi se alătură haremelor, ele de asemenea părăsesc zonele împădurite în favoarea terenurilor mai deschise. Acuma cocoşii îşi stabilesc teritoriile, la marginea pâlcurilor de boscheţi şi respectiv a culturilor de cereale. Găinile în acestă perioadă necesită hrană verde formată din lăstari nou încolţiţi, acest fel de hrană se va găsi în terenul cultivat. Chiar în habitatul lor original din Asia, găinile primăvara se mută în zone deschise unde sunt mai mult expuse deranjărilor şi prădării. Uneori există în teren mai mulţi cocoşi decât teritorii potrivite pentru ei, astfel încât cocoşii care nu acaparează un teritoriu propice, fie că se dispersează mai departe şi stabilesc teritorii la distanţă de locul de iernat, fie că rămân fără teritoriu. Din observaţiile autorilor, efectuate în decurs de cinci ani, se pare că la Damerham (Anglia) numărul cocoşilor cu teritorii a fost relativ constant, adică în medie 14 la 100 ha, iar numărul cocoşilor fără teritorii a flucuat semnificativ. Cocoşii fără teritorii se dispersează mai departe decât cei cu teritorii (317+/-53 m faţă de 133+/-25 m). Studiile au demonstrat că mărimea teritoriului la cocoşii de fazan este relativ acelaşi în orice situaţie, acolo unde densitatea este mai mare vor exista multe teritorii înghesuite, acolo unde avem mai puţini cocoşi, va exista spaţiu neocupat între teritorii. În sfârşit, s-a observat şi faptul că acolo unde populaţiile sunt exagerat de mari teritorialitatea devine mai slabă.
    Fig. 8. Teritoriile cocoşilor de fazan în primăvară pe moşia Damerham (Anglia). Se observă cum aceste teritorii se alinează în marginile împădurite, sau de-al lungul lizierelor dintre culturi. (După Hill şi Robertson, 1988).

    Regula generală pare să fie: teritoriile sunt astfel aranjate încât conţin întotdeauna marginea dintre adăpostul arborescent şi câmpul deschis, astfel încât ele vor avea atât adăpost permanent cât şi deschidere în care cocoşul va executa dansul nupţial (curtarea găinilor) şi în care păsările se vor hrăni. Amănuntele nu cred să fie importante, deşi am putea să menţionăm că mărimea teritoriului depinde de vârsta şi greutatea cocoşului, de experienţa cocoşului din anii anteriori (dacă a mai avut sau nu teritoriu), de asemenea dacă densitatea cocoşilor este mare teritoriile devin într-un fel înghesuite şi pot scădea ca şi mărime, însă nu radical (exemplu de la 2,3 la 1,9 ha). Un fapt interesant de menţionat este: cocoşii teritoriali se hrănesc mult mai aproape de margine decât imaturii fără teritorii (27,9+/-30,8m faţă de 65,4+/-32,6m). Astfel, dimineaţa devreme, se pot uşor observa cocoşii bătrâni care îşi păzesc găinile din harem în apropierea lizierei de arbuşti, pe când cocoşii tineri se află la hrană către mijlocul tarlalei, unde au fost forţaţi (alungaţi de cocoşii bătrâni) să se hrănească. Bineînţeles expunerea la prădare este mai mare în terenul deschis. Cocoşii tineri şi fără teritoriu sunt uşor de recunoscut; ei nu îşi umflă obrajii roşii şi nu ridică smocurile de pene de pe cap (urechile) aşa cum fac cei bătrâni. De asemenea cocoşul teritorial “se umflă în pene” şi ridică gâtul ca să pară mai mare, pe când tineretul apare mai strâns, mai subţire şi ţine capul jos în atitudine submisivă. Apărarea teritoriului de către stăpân se face în mai multe etape agresive astfel: 1) apropiere agresivă de străin, cu capul şi coada ridicate. Cu cât sezonul de împerechere înaintează apropierea tinde să se facă în fugă. Intrusul în astfel de ocazii se va tupila la pământ şi/sau va fugi; 2) dacă intrusul nu fuge, stăpânul teritoriului se apropie şi ciuguleşte pe jos; 3) prezentare laterală: dacă intrusul rămâne, cocoşul dominant îi trece prin faţă cu penele cozii răspândite şi cu aripa de către adversar coborâtă, atitudine apropiată dar nu exact similară cu cea de curtare a femelelor; 4) dacă nici aceasta nu reuşeşte să alunge intrusul, cocoşul dominant va sări la bătaie. Bătăile adevărate se petrec mai mult în timpul stabilirii teritoriilor şi durează în medie 18 minute. Cocoşii de fazan îşi anunţă teritoriul (şi prezenţa) prin cântecul caracteristic format din două silabe (acel “cheek-chek”) care se pot auzi până la doi km. Fazanii cheamă tot timpul anului, însă cele mai multe chemări se aud în martie, aprilie şi mai, la vremea răsăritului şi ceva mai puţin seara. După chemare urmează o bătaie caracteristică din aripi cu frecvenţa de aproximativ 14 pe secundă, care produce o vibraţie aproape subsonică. Această vibraţie nu se aude decât din apropiere. (Aş putea face aici o paranteză: eu am descoperit acest fenomen încă pe când eram copil, în câmpiile din jurul satului natal, unde ascultam chemările cocoşilor în grâul de primăvară. Tot atunci am făcut asociaţia între cocoşi şi lizierele de porumbar crescute de-a lungul canalelor dintre tarlalele agricole. Iată că tocmai acum, peste ani, am ajuns să cunosc întreaga poveste). Cocoşii teritoriali fără găini lânga ei au chemat de 1,7 ori mai des decât cei cu găini (aceştia din urmă au avut interval între chemări 2,63+/-1,68 min). Cocoşii de asemenea răspund sonor la alte sunete, de exemplu trântirea portierei la maşina, sau cântecul unui cocoş vecin, va induce fazanul să scoată 2-3 sunete mai înalte decât chemarea normală. Cercetătorii folosesc acest fapt pentru a identifica cocoşii în teren, astfel s-a încercat detonarea unor încărcături mici de exploziv care au declanşat răspuns şi astfel s-au putut identifica toţi cocoşii teritoriali din zonă.
    Leif (2005) scrie că în America de Nord fenomenul teritorialităţii la cocosi este diferit faţă de Europa. Acest cercetător a radiomarcat (acest termen desemnează montarea transmiţătoarelor radio pe spatele păsărilor) 95 cocoşi între 1997-2000, în statul Dakota de Sud. În primăvară 73% din ei s-au dispresat 3,2 +/- 0,3 km ptr cuibărit. Maximum a fost 12,6 km. Cocoşii şi-au ales teritoriile în locuri legate de pârloage de iarbă şi adăpost arboricol. Autorul arată că dispersarea de primăvară s-a produs între 20 martie (15%) şi 20 aprilie (95%). Vegetaţia arborescenta a “ţinut” cocoşii, şi unde nu a existat cocoşii au avut teritoriu mai mare, spre exemplu în locuri cu 0% arboret = 30 ha teritoriu; 20% arboret = 7 ha. Şi în acest caz au existat cocoşi cu teritoriu şi cocoşi efemerali, care pot avea temporar teritorii. Aceştia se mută în zone suboptime şi încearcă acolo să-şi facă teritoriu, spre deosebire de cei raportaţi în Europa care nu participă la reproducţie şi abordează atitudini submisive. Cocoşii au selectat zone arboricole şi iarbă uscată, perdele de protecţie, bălţi uscate cu papură, culturile agricole fiind puţin căutate şi cele pe rânduri cel mai puţin (culturi pe rânduri = porumb, soia, floarea soarelui, etc). Şi acest autor sublinează că nu este bine să avem în teren copaci înalţi de unde vânează păsările de pradă. Ca locuri ideale pentru teritoriile cocoşilor se recomandă doar două-trei rânduri de boscheţi, nu este nevoie de liziere cu laţime mare. Acestea însă trebuie aşezate lângă parcele cu iarbă uscată în care găinile îşi vor aşeza cu predilecţie cuiburile. Ierburile uscate selectate pentru cuibărit au fost înalte ca să ascundă pasărea. Dispersia cocoşilor din aglomerările de iarnă s-a petrecut în medie cu 3-4 săptămâni mai repede decât a găinilor. Prin urmare distribuirea găinilor va fi dictată, cel puţin parţial, de teritoriile deja stabilite de către cocoşi!!! Deci este important să atragem cocoşii pe teritorii care să includă, sau cel puţin să aibă în vecinătate, zone potrivite pentru cuibărit. Cu alte cuvinte, ideal este să avem garduri vii sau liziere de arboret lângă ierburi.
    Baskett (1947) a efectuat cercetări pe fazani în statul Iowa, pe un teren de 1.520 ha care a cuprins habitat de iernat, adică tufăriş în care fazanii s-au adunat iarna. Dispersarea a început în martie, prima dată s-au împrăştiat cocoşii, stabilind teritorii unde au chemat şi cam tot acolo au lăsat semne, pământul fiind bătătorit, câteodată au chemat de sus, suiţi pe ridicături de pământ de pe care au avut posibilitatea să observe împrejurimile. Teritoriile nu au fost foarte rigide (au fost plastice, schimbătoare ca formă şi mărime) şi nu s-au observat multe conflicte agresive între cocoşi. Din martie 21 până în aprilie 15 s-au observat 102 chemări produse de 54 cocoşi, numai în 4 cazuri cocoşul a chemat din exact acelaşi loc mai mult de o singură dată. Un cocoş a fost vizualizat chemând de 8 ori consecutiv, de fiecare dată din altă locaţie. În multe cazuri cocoşii au chemat de pe o ridicatură sau din loc deschis în aşa fel încât să fie mai bine văzuţi de către găini. La fel ca şi în alte descrieri, aici se arată cum cocoşul deschide aripa şi coada către găina curtată şi se lasă în jos. Capul şi gâtul sunt aplecate şi penele de pe gât răsfirate. Teritoriul cocoşului a fost numit “area de chemat” şi a fost aşezat la margine de adăpost gen tufăriş lemnos. Aici însă, autorul scrie că pe la sfârşitul lui iunie fâneaţa a asigurat destul adăpost fără remize (ne putem intreba dacă marginea tarlalei de grâu crescut destul de înalt este suficientă pentru ca cocoşii să-şi stabilească acolo teritoriul?). Autorul mai arată că teritoriile cocoşilor nu sunt precis stabilite şi se schimbă mai cu seamă dacă se produc schimbări în structura vegetală, vegetaţia se ară, etc. De asemenea, nici aici teritoriile nu au fost rigide ci relaxate, cocoşii se plimbă între teritoriile altor cocoşi. Deci în acest caz autorul n-a marcat pe hartă teritorii exacte ca Hill şi Robertson, deoarece teritoriile au fost foarte plastice şi reajustabile mereu. Bătăile au părut să fie pentru teren nu pentru găină, însă prezenţa găinilor a intensificat bătăile. Bătăile s-au iniţiat când un cocoş a intrat în teritoriul altuia, fie pentru a escorta găini, fie că a fost săltat de observator şi a zburat în teritoriul străin. În anii de început s-a afirmat că în cazul altor condiţii egale, o populaţie de fazani dintr-o zonă anume va fi proporţională cu numărul de teritorii de chemat şi că acest număr la rândul lui este determinat de frecvenţa şi densitatea adăpostului arborescent, ca atare s-au imaginat planuri de gospodărire care să promoveze gardurile vii, gropile umede cu desişuri şi alte boscetării similare. La Winnebago, autorul arată că între 1939 şi 1941 numărul fazanilor reproducători a crescut aproape de trei ori fără nici un fel de modificare a structurii adăpostului. Prin urmare adăpostul arborescent des poate fi de ajutor însă nu este neapărat necesar pentru reproducţie, păsările s-au împerecheat şi au cuibărit destul de bine şi în absenţa remizelor. În schimb densitatea cocoşilor ar trebui considerată mai degrabă ca factor infuenţând stabilirea teritoriilor, acolo unde au fost prea mulţi cocoşi aceştia au bătut găinile şi puii, s-au înregistrat ouă lepădate la întâmplare, cuiburi parazitate (însemnând cuib în care depun ouă mai multe găini), aceste situaţii anormale nu s-au semnalat la densităţi mici. În sfârşit, şi acest autor susţine că acelaşi cocoş a revenit în acelaşi teritoriu în ani repetaţi.
    Tot în America, în statul Maryland, în anul 1988, Smith şi colab. (1999) au studiat mişcările şi mortalitatea la fazani prin radiotelemetrie (sau radiomarcare). Zona fiind în apropiere de limita sudică a distribuţiei fazanilor în America, teren agricol colinar cu parcele de pădure şi boscheţi, precum şi margini de pârâu cu Rosa multiflora şi salcie (Salix spp.) în elevaţie între 110-245 m. Teritoriul de trai al fazanilor din acest studiu se prezintă în Tabelul 1.
    Tabel 1. Media (+/- SE) mărimii (ha) zonelor de trai sezonale (şi maxime) la fazanii din statul Maryland (După Smith şi colab., 1999).
    În ce priveşte selecţia habitatului, pădurile au fost folosite cel mai puţin. Fazanii au preferat cel mai mult zonele umede, agricolul şi tufăriile.
    Gorgen Goransson (1984) a făcut observaţii şi experimente pentru a elucida teritorialitatea cocoşilor de fazan din sudul Suediei într-o populaţie de mărime medie (25 fazani la 100 ha primăvara). Între 1971-76 el a capturat şi marcat 397 cocoşi şi a stabilit următoarele: teritoriile de împerecheat ale cocoşilor au fost ocupate între martie şi mai şi 75% din ele au fost ocupate în primele două săptămâni. Cocoşii de un an au ocupat teritorii mai târziu decât cocoşii bătrâni. În marea majoritate a cazurilor aceiaşi cocoşi au ocupat aceleaşi terirorii an după an (căt au fost în viaţă). Numai în două cazuri (5,6%) s-a observat schimbare de teritoriu în ani succesivi. Aproximativ 20% din cocoşii de un an nu au ocupat teritorii şi au constituit masa flotantă. Îndepărtarea experimentală a cocoşilor vârstnici din teritorii a dus la expansiunea teritoriilor cocoşilor dominanţi din jur, dar şi la ocuparea teritoriului vacant de către cocoşi de un an, ceea ce demonstrează că aceşti cocoşi sunt capabili de a deţine teritorii însă sunt excluşi de competitorii mai în vârstă. Găinile au început să se separe din grupurile de iernat cu două săptămâni în urma cocoşilor, la început ele au frecventat teritoriile mai multor cocoşi, însă în luna mai şi iunie au devenit (şi au rămas) asociate cu un anume teritoriu. În multe cazuri găinile s-au întors la acelaşi teritoriu (şi cocoş) an după an.
    În Polonia, Wasilewski (1986) a găsit competiţie mai puţin strânsă în stabilirea teritoriilor într-o populaţie de densitate scăzută (3,4-3,8 indivizi la 100 ha, şi raport de sexe aproximativ 1:1). Aici teritoriile cocoşilor au avut între aproximativ 4 şi 12 ha, şi o forma relativ eliptică, după cum se vede în Fig. 9. În schiţă se poate observa şi faptul că teritoriile cocoşilor sunt asociate şi în acest caz cu perdelele arborescente dintre ogoare. De asemenea este interesant de notat că în această populaţie nu au fost observaţi cocoşi flotanţi nonteritoriali, ceea ce susţine observaţiile altor autori (vezi Robertson, mai jos) despre relaţia: densitatea cocoşilor – calitatea habitatului – mărimea populaţiilor.
    Fig. 9. Aspectul teritoriilor cocoşilor de fazani din Polonia; 1-teritorii marcate în 1982;
    2-perdele forestiere de protecţie dintre tarlalele agricole; 3- teritorii marcate în 1983.
    (Dupa Wasilewski, 1986).
    Robertson şi colab. (1993) au analizat habitatul, modul de utilizare al terenului (agricol) asupra fazanilor în perioada de reproducere, în Anglia în jurul anilor 1990. Astfel, densitatea fazanilor (abundenţa) în perioada de reproducere a fost influenţată de prezenţa liniilor de pădurice (sau lizieră mai bine zis) cu adăpost des de boschet, sau tufiş, între 30-200 cm înălţime, mărginite de ogor cultivat. Deci, din totalul de 585 teritorii de cocoşi identificate, 96,4% au fost localizate de-a lungul lizierelor arborescente, restul de câteva au avut incluse garduri vii sau alt fel de tufărişuri. Ca o primă observaţie autorii spun că numărul cocoşilor teritoriali este limitat de habitat. Cocoşii teritoriali se pot deosebi uşor de cei fără teritorii prin postura agresivă, roşul de la cap şi mai cu seamă ei sunt singurii care scot sunetul de chemare complet “kok-kok!” urmat de fluturarea aripilor. Dacă avem suficienţi cocoşi ca să ocupe toate teritoriile bune, atunci numărul de cocoşi teritoriali (sau densitatea lor la unitatea de suprafaţă) poate fi un indicator al calitaţii habitatului. Absenţa cocoşilor non-teritoriali indică faptul că densitatea fazanilor este limitată de alţi factori decât habitat bun pentru teritorii (dar ideal ar fi să-i scot pe toţi aceşti non-teritoriali din populaţie înainte de primăvară, dacă ştiu câţi sunt în plus). În concluzie ca şi recomandări de management: creşterea marginilor între arbuşti şi ogor cultivat va produce mai multe teritorii şi implicit mai multă productivitate în populaţiile de fazani. Iar acuma, pentru că tocmai mă întrebam mai sus, dacă se poate da un număr pentru câte teritorii de cocoşi se stabilesc la 1000 m margine de boschet, după cele afirmate de autori, eu aş face o predicţie de 5 cocoşi. Probabil că la densităţi mai mari se vor înghesui şi mai mult de 5, iar încă o întrebare bună ar fi la ce anume lăţime de lizieră pot avea două teritorii, una în fiecare latură, însă acestea sunt întrebări care necesită observaţii şi încercări pe teren pentru a le putea da răspunsul cuvenit.
    În Moravia (Cehoslovacia), Koubek şi Kubista (1991) au observat comportamentul teritorial la câţiva cocoşi de fazan între 20 martie şi 20 mai, 1989. La jumătatea lunii martie cocoşii au apărat teritorii de 1,25-2,50 ha, apoi teritoriile au crescut ca suprafaţă, unul din cocoşi apărând 9,25 ha, iar după 10 mai teritoriile au avut tendinţa să scadă ca extindere. Locul în care cocoşul trăieşte la începutul primăverii este mai mare, cam 20 ha. Acolo unde cultura de cereale a fost inclusă în teritoriu, a asigurat diversitate de habitat şi hrană, însă odată ce cultura a crescut în aşa fel încât cocoşul nu mai putea vedea în jur, sau nu a putut ţine sub observaţie găinile din harem, nu a mai păstrat acea suprafaţă în teritoriul său. De menţionat că în figura din material se vede clar că teritoriile cocoşilor au inclus fâşia binecunoscută de perdea forestieră (nu mai reproduc figura că avem destule).
     

    Offline eltorro

    • Membru important
    • Mesaje postate: 2357
    • Karma: +0/-0
    • كافر
    Re: Managementul fazanului - de Francisc Castiov
    « Răspuns #2 : Octombrie 03, 2011, 10:06:45 p.m. »
  • Publish
  • Publish
  • Pelee Island este un fenomen aparte.  Clima este fantastica - cam ca si in Grecia - dar cu ierni ca si in Ardealul de vest. 
    Un alt fenomen mai degraba aplicabil in gospodarirea vanatului (pentru ca nu toata lumea are insule netulburate in posesie) este cel din preeria situata putin mai la sud si est de mine.  Canale de irigatie pentru agricultura in combinatie cu ferme razlete si margini de proprietate ce nu au fost niciodata cultivate au dus la o explozie a numarului pretului.
    Cei ce au stat drept si au gandit stramb au introdus sisteme de irigatie mobile, au faramitat proprietatile ca sa le faca mai "eficiente", si acum am voie doi fazani pe zi.  Masculi.
    Pare mult, daca nu socotesti ca preeria se intinde cat vezi cu ochii, densitatea populatiei este asemanatoare cu a Saharei si fazanii vanati sunt "de cusca", crescuti si eliberati pentru "placerea" noastra.
    Prin anii '80 se eliberau 80ooo fazani.  Anul asta au fost 14ooo.
    Acum se incearca reabilitarea zonelor cu habitat mare.... dar nu arata foare roz. 
    Eu ii caut inca pe cei salbatici, dar nu e usor.  Vanatoarea de fazani nu e luata in serios de vanatorii de aici.  Tocmai pentru ca e deja o generatie care nu au apucat sa guste frumusetea ei.  020
    Pricepere trebuie la culesul ciupercilor ...... la vanatoare si pescuit trebuie noroc!  -Victor
     

    Offline sorin flutur

    • Membru important
    • Mesaje postate: 942
    • Karma: +0/-0
    Re: Managementul fazanului - de Francisc Castiov
    « Răspuns #3 : Februarie 09, 2016, 11:01:39 a.m. »
  • Publish
  • Publish
  • Rhus typhyna am si eu in curte...ia plantat nevasta-mea ca pomi ornamentali...care vreti semințe că eu le arunc...are creștere foarte rapidă...

    Offline sorin flutur

    • Membru important
    • Mesaje postate: 942
    • Karma: +0/-0
    Re: Managementul fazanului - de Francisc Castiov
    « Răspuns #4 : Februarie 09, 2016, 09:01:57 p.m. »
  • Publish
  • Publish
  • m-am razgandit...dau plicul de seminte contra a doi fazani, 3 sitari sau 5 prepelite  fumez

    Offline DAC

    • Membru important
    • Mesaje postate: 1128
    • Karma: +3/-0
    Re: Managementul fazanului - de Francisc Castiov
    « Răspuns #5 : Februarie 09, 2016, 09:05:10 p.m. »
  • Publish
  • Publish
  • Vreau si eu 2 plicuri a cate 50 kg fiecare :D
    In viata lucrurile importante nu sunt "lucrurile" .
    It's better to be hated for who you are than loved for who you are not......
     

    Offline sorin flutur

    • Membru important
    • Mesaje postate: 942
    • Karma: +0/-0
    Re: Managementul fazanului - de Francisc Castiov
    « Răspuns #6 : Februarie 10, 2016, 01:03:35 a.m. »
  • Publish
  • Publish
  • Nu asa...plicuri din alea ca semintele de pepene olandeze...zece seminte la plic x zece arbusti = zece familii de fazani fericite  norocel

     


    Facebook Comments