Capriorul (Capreolus capreolus) este cea mai des intalnita specie din cadrul familiei Cervidae, fiind un vanat destul de accesibil pentru orice vanator.

Pentru a avea o populatie de capriori de calitate, pe langa selectia naturala este recomandabil ca vanatorul sa contribuie la aceasta prin selectia cu arma.

In vederea indeplinirii acestei obligatii morale, este bine sa se respecte cateva principii.

Potrivit literaturii de specialitate, coroborata cu observatiile din teren, s-a concluzionat ca in primul rand trebuie avuta in vedere dimensiunea si conformatia corporala a capriorului. Astfel, este bine sa fie selectate exemplarele slab dezvoltate sau care prezinta semne de boala, iar daca se poate face o selectie comparativa intre mai multi indivizi inruditi, aparent sanatosi, este indicat sa fie extrase exemplarele mai mici.

In al doilea rand, trebuie avuta in vedere conformatia trofeului. Capriorul dezvolta acest caracter sexual secundar incepand din primul an de viata, cand apar niste proeminente – asa-zisii “butoni” care cad in februarie-martie. Imediat incepe sa creasca primul rand de coarne veritabile, crestere care se termina in iunie, odata cu curatarea lor. Aceste coarne au forma unor sulite – de unde si denumirea capriorului la aceasta varsta – sulitar. La exemplarele foarte bine dezvoltate aceste sulite pot lua si forma unor furci ori chiar sase ramuri, dar acestea sunt exceptii la varsta de un an. De la varsta de doi ani capriorul trebuie sa aiba coarne cu sase ramuri, iar lungimea acestora trebuie sa fie cel putin medie, peste lungimea urechilor.

Pentru a se face o selectie prin vanatoare cat mai riguroasa a capriorului, trebuie avute in vedere caracteristicile acestuia raportat la fiecare prag de dezvoltare, deci va trebui analizat trofeul raportat la conformatia ideala specifica fiecarei varste.

Selectia capriorului in varsta de un an.

Asa cum spuneam mai sus, la implinirea varstei de un an capriorul poarta prima pereche de coarne, sub forma de sulite, furca sau chiar coarne cu 4-6 ramuri.

Este varsta optima de selectie, deoarece in aceasta perioada se pot identifica cel mai usor exemplarele de viitor, precum si cele necesar a fi selectate.

Astfel, exemplificative, prin prisma marimii si formei trofeului, se considera a fi de selectie:

-          capriorii ce au sulite ori coarne mai scurte decat urechile;

-          capriorii care in loc de sulite au doar butoni;

-          capriorii care au sulite de lungimi diferite;

-          capriorii care nu si-au curatat sulitele pana la sfarsitul lunii iulie.

Trebuie avut in vedere ca se poate face usor confuzie intre capriorii de un an si cei de doi ani. Criteriul de diferentiere este perioada de curatare a coarnelor: capriorul de un an isi curata coarnele in iunie, pe cand cel de doi ani si le curata in prima parte a lunii mai.

Selectia capriorului in varsta de doi ani

La varsta de doi ani capriorul corect dezvoltat trebuie sa prezinte coarne cu 6 ramuri, cu prajini de lungime mijlocie, evident lungimea acestora trebuind sa depaseasca lungimea urechilor. Asadar la aceasta varsta trebuie selectate exemplarele debile, care prezinta anomalii, sulitarii, furcarii, cei cu numar inegal de ramuri, precum si tapii care prezinta trofeu cu 6 ramuri, dar acestea sunt scurte.

Capriorii de doi ani, de principiu au blana complet curatata de parul de iarna la inceputul lunii iunie, cei de 3 ani sau mai mult mai avand pe corp urme de par sur.

Selectia capriorului in varsta de trei-patru ani

La aceasta varsta selectia este mai dificila, doar dupa multe zile petrecute in teren si multi capriori analizati putandu-se aprecia daca este vorba despre un caprior tanar, de viitor sau unul adult, dar de slaba calitate.

La varsta de 3 ani capriorul are trofeul definitvat, trebuind sa prezinte 6 ramuri lungi, prajinile fiind deja solide. Prin urmare, raman de selectat sulitarii, furcarii si capriorii cu 4-5 ramuri, ori cei ce prezinta anomalii.

Selectia capriorului in varsta de cinci ani sau mai mult

De la 5 capriorii sunt considerati adulti, criteriile de selectie ramanand cele enuntate anterior precum si altele noi, care au in vedere calitatea unui trofeu bine structurat.

Astfel, capriorii ce prezinta cilindrii frontali cu un diametru mai mare vor da si trofee cu coarne mai groase. Apoi, se va aprecia masivitatea trofeului, stiut fiind ca volumul trofeului este unul din indicatorii principali ai evaluarii sale. De asemenea, perlajul si rozetele puternice, sunt indicatori ai unor trofee de valoare.

Odata cu inaintarea in varsta prajinile se subtiaza catre varf, ingrosandu-se catre baza.

Anomaliile trebuie tratate cu mare atentie. Daca anomalia provine din lezarea cilindrului frontal, aceasta se va perpetua pe toata durata vietii capriorului. In situatia in care anomalia rezida doar din leziunea coarnelor pe durata cand se aflau inca in blana, aceasta se va manifesta doar pe parcursului acelui sezon, in anul urmator coarnele crescand corect.

In principiu, mai trebuie avute in vedere urmatoarele aspecte:

-          este recomandabil ca selectia sa se faca la inceputul sezonului, cand vegetatia e mai mica si tapii mai linistit, astfel ca pot fi mai usor observati;

-          capriorul cu gat subtire si lung e tanar. Cel cu gat scurt si gros e batran;

-          sulitarii cu rozete mici si coarne lungi, dar subtiri, sunt tineri, nu trebuie tratati ca “ucigasi”;

-          capriorii in regres au prajini groase, scurte – la fel si ramurile – , subtiate catre varf;

-          trofeele cu mai mult de sase ramuri, mai ales daca sunt simetrice, presupun un exemplar viguros, nu unul de selectie;

-          trofeele cu deschidere prea mare sau prea mica se selecteaza doar cand coarnele sunt subtiri;

-          e de preferat sa fie analizat capriorul atat din fata cat si din profil inainte de a trage.

Nici unul din criteriile mai sus enumerate nu pot inlocui insa experienta obtinuta prin observatiile in teren. Un vanator responsabil, inainte de a apasa pe tragaci, va trebui sa analizeze temeinic exemplarul aflat in fata sa, atat raportat la calitatile acestuia cat si prin comparatie cu alte exemplare aflate in acel fond. Abia dupa o indelunga si chibzuita analiza e bine a se trage asupra vanatului, desigur, daca se doreste creearea unui fond genetic apt sa genereze in timp trofee de mare valoare.

Surse de inspiratie: in principal V. Cotta – Vinatul.

Autor, claudiu

“Zeita cea buna a adus drept dar de pret padurii de vara o flacara rosie ; avea umblet în prelingeri de taina si zaboviri de patima greu înfrânata.

Gratie si gingasie desavârsite ;daltuire în liniile cele mai fine, demne de mâna marii mesterite-naiere care ne stapâneste tagma.

Bot negru, umed si frematând ; ochi cu adâncimi abisale, putând zvârli oricând fulgerele unei mânii adunate din blândetea lor.

Mi-e frica pentru el întreg anul si-l ocrotesc pe cât pot ;îl urmaresc însa cu îndaratnicie un manunchi de zile, punând în dreapta cumpana iscusinta mea cu agerimea simturilor sale si cu viclenia strânsa din învatatura neamului, vroindu-i trofeul cornitelor perlate.Ca sa înteleg ca sufletul lui este muritor si sa-mi rascumpar pacatul, descoperindu-ma în fata padurii care l-a zamislit întru slava sa.

Caprior: un vis, o dragoste, o patima…” – Eugen Jianu

Capriorul (Capreolus capreolus), este un mamifer ierbivor, rumegator, avand o lungime medie de 1-1,30 m, inaltime la greaban de cca 70 cm si o greutate de 25-30 kg. Capriorul are picioare lungi si subtiri, terminate cu copite mici, alungite si ascutite. Gatul este moderat alungit. Capul este dominat de ochii mari, vii, cu genele de la pleoapa superioara alungite. Capriorul prezinta o scurta coada (2-3 cm), putin vizibila.

Dimorfismul sexual este evident, prin prisma faptului ca masculul prezinta coarne – in fapt o exteriorizare a caracterelor sexuale secundare. Coarnele apar in primul an de viata sub forma de butoni ori sulita scurta si fara rozeta, ele crescand pe cilindrii frontali. Acestea sunt lepadate toamna, pana anul urmator in mai crescand al doilea rand de coarne, care se prezinte ca niste sulite sau furci cu rozete putin schitate. Din al treilea an capriorul are coarnele complet dezvoltate, de principiu cu 3 ramuri pe prajina. Din acest moment coarnele cresc doar ca si dimensiuni si greutate, fiind lepadate anual toamna (octombrie-noiembrie), ele crescand apoi pana in lunile aprilie-mai a anului urmator. Foarte rar si femelele pot prezenta cornite foarte slab dezvoltate. De asemenea femelele au dimensiuni generale mai reduse decat ale masculului.

Parul este des, neted si lins, de culoare rosiatica vara si cenusie iarna. Fruntea si partea superioara a capului sunt mai inchise la culoare, iar sub gat este mai deschis la culoare. Posterior, ambele sexe prezinta oglinda – o pata distincta de culoare alba. Iedul are o culoare bruna, cu mici pete de culoare mai deschisa. Toamna capriorul imbraca vestment de iarna, o blana mai lunga si mai deasa, de culoare gri.

Longevitatea capriorului este apreciata la 12-15 ani, dupa varsta de 8 ani acesta intrand in regres.

Cele mai dezvoltate simturi ale capriorului sunt mirosul si auzul.

Biotopul capriorului il reprezinta zonele de ses si deal, presarate cu palcuri de padure, cu sol permeabil si fertil. Prefera padurile de foioase, ori amestec de foioase cu rasinoase, cat mai tinere.

Hrana capriorului este constituita din frunze de paltin, frasin, salcam ori plop. De asemenea, capriorul mananca cu placere trifoi, lucerna, mazare, grau si orz verde.

Maturitatea sexuala este atinsa la varsta de 2 ani, imperecherea avand loc in lunile iulie-agust. Alergatul se petrece de obicei ziua, dar si noaptea cand este luna plina. Femelele ramase nefecundate in aceasta perioada mai intra din nou in calduri in noiembrie decembrie. Din vara si pana in februarie gestatia este latenta, fatul dezvoltandu-se abia din decembrie. Fatarea are loc de regula in lunile mai-iunie. Caprioara fata de regula un ied sau doi si cu totul exceptional trei. Iedul este capabil sa se ridice si sa isi urmeze mama la doar cateva ore dupa fatare. Iedul este alaptat pana toamna tarziu.

De principiu capriorul traieste singur sau in preajma unei caprioare. Doar iarna reprezentantii ambelor sexe se aduna in ciopoare de 10-20 indivizi chiar 60-80 in zonele de campie.

Principalii dusmani ai capriorului sunt lupul si rasul in zonele de deal si munte, vulpea, pisica salbatica si cainii hoinari in zonele de campie.

Metodele de vanatoare admise sunt panda, dibuitul sau apropiatul pe jos ori cu caruta. Capriorul poate fi ademenit cu succes in perioada de rut,   prin folosirea chematorilor mecanice. Panda este o metoda de vanatoare mai comoda ce prezinta avantajul ca vanatoarul poate analiza capriorul temeinic. Dezavantajul este ca e o metoda limitata la un spatiu relative redus. Dibuitul si apropiatul sunt metode de vanatoare mai dinamice, cu sanse mai mari in a gasi vanatul, insa acesta, de obicei alertat de prezenta omului, nu poate fi analizat prea mult inainte de a se trage, riscul unei erori fiind mai mare.

Vanatoarea are sanse mai mari de reusita seara si dimineata, cand capriorul paraseste locul de odihna si iese in locuri deschise pentru a se hrani, ori imediat dupa ploaie, cand capriorul iese in zone insorite pentru a se usca.

Perioada legala de vanatoare este 15 mai-15 octombrie la mascul si 01 septembrie-15 februarie la femela.

Capriorul se poate vana atat cu arma cu tevi lise (doar cu proiectil unic) cat si cu arma cu tevi ghintuite avand calibrul minim al proiectilului 5,6 mm, lungimea tubului 43 mm, iar greutatea proiectilului 3,24 g.

Trofeul capriorului il reprezinta coarnele, cu craniu sau parte din acesta.

Surse de inspiratie: V. Cotta – Vanatul, N. Selaru – Manual pentru examenul de vanator.

Autor, claudiu

]]> http://www.vanatoare.info/specii-de-vanat/caprior-capreollus-capreollus/feed/ 0